"Ca ni S'a nascut Hristos, sa ne fie de folos"
A fost odata ca niciodata... Ca (nu-i asa?) daca n-ar fi nu s-ar povesti! Era ca pe atunci, iubiti dascali, boieri dumneavoastra, colindele nu erau nici prilej de cersit, nici spectacol sau concert evocand traditii, nici muzica de fond... Nu, ele erau viata implicata in viata. Traire sincera si intensa!
Vestitorii lui Dumnezeu
Este cert ca unul dintre elementele cele mai reprezentative din punct de vedere al traditiilor practicate de taranul roman, in legatura cu sarbatoarea Craciunului, la scara tuturor zonelor locuite de romani, il reprezinta colindatul. Caci este clar ca de origine taraneasca si de inspiratie bisericeasca sunt colindele care ne misca pe noi, pana astazi, la Craciun. In sat, atat pentru colindatori, cat si pentru cei colindati, sarbatoarea parca nu era deplina fara aceasta manifestare. Colindatul, in esenta sa tare, este vestire a Nasterii lui Hristos, asadar o buna-vestire. Asa cum Apostolii au fost trimisi sa vesteasca venirea Fiului lui Dumnezeu intrupat si apoi inviat in lume, asa sunt meniti si colindatorii sa faca acest lucru, in fiecare an, in satul lor. Colindatorii sunt purtatori de Dumnezeu, in sensul cel mai propriu al cuvantului, pentru ca Dumnezeu este cu ei, in mijlocul lor, colinda impreuna cu ei. Asa erau priviti si asa erau primiti. Bucovinenii cred ca Dumnezeu a lasat colindele ca sa-i scape de pacate, prin pomenirea in fiecare an a numelui celui sfant al Domnului.
Craciunul este o sarbatoare extrem de dinamica. Pe masura ce se apropie, forfota domina satul. Un fel de zumzait de albine. Iarna parca sporeste in frumusete. Mai ales daca este omat. Zarva copiilor creste, pregatirile se-nmultesc, oamenii trebaluiesc din zori pana-n noapte tarziu, din grajduri razbat mugete si zvoniri de talangi, pe hornuri se ridica fumuri ademenitoare si datatoare