Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzău: De Crăciun, doi bebeluşi au murit lângă mama lor (VIDEO)

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 decembrie 2009 ·

Crăciun în lacrimi pentru o familie din localitatea buzoiană Pleşeşti, care şi-a pierdut azi-noapte cei doi bebeluşi gemeni, de numai patru luni. Micuţii s-au stins lângă mama lor, fără ca părinţii să poată face ceva pentru ei. Bătrânii cred că micuţii au murit deocheaţi de vizitatorii care le-au trecut pragul cu pomană însă autorităţile cred că nitriţii din apă i-au otrăvit. Politiştii aşteaptă rezultatul necropsiei ca să vadă dacă îi pot acuza pe părinţi de neglijenţă.

Felicia Borcan şi Grigore Ciomag trăiesc în concubinaj de şase ani, într-o casă din chirpici, cu o singură cameră, din satul Pleşeşti. Aveau patru copii: o fată de 4 ani, un băieţel de 2 ani şi gemenii, Ionuţ şi Andreea. Aşteptau să treacă sărbătorile ca să îi creştineze pe micuţi.

Azi-noapte, femeia s-a trezit la ora 2 şi le-a dat micuţilor să mănânce: atunci i-a văzut pentru ultima oară în viaţă. Când s-a trezit dimineaţa, la 7, tatăl a văzut că bebeluşii nu mai suflau. “Soţia le-a dat mâncare aseară, la ora 9, apoi s-a trezit la 2 noaptea să le dea iar să mănânce. Dimineaţă eu m-am trezit să merg la animale să le dau mâncare, am văzut fata cu ochii deschişi şi cu biberonul în gură. Am tras biberonul şi copilul nu se mişca. Apoi l-am mişcat şi pe băiat, dar şi el era ţeapăn. A dormit soţia cu ei în pat iar eu cu băiatul în celălalt pat. Nu era nici prea cald, nici frig şi lăsăm o oală cu apă pe foc, ca să fie umiditate. Griş cu lapte şi banane le-a dat să mănânce”, a povestit Grigoraş Ciomag, tatăl copiilor.

Rudele celor doi au rămas şocaţi de cumplita veste. “Se descurcau singuri fără prea multe ajutoare. Aveau doi cai, o căruţă, alocaţiile. Primeau lapte praf de la primărie, le cumpăra apă plată fiindcă de la fântână nu putea să le dea”, a declarat Mirela Borcan, mătuşa bebeluşilor.

“Ieri am venit aici, de la biserică, am dat banane la copii, erau veseli, se juca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum o ora
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Biroul Electoral Central, rezultate provizorii la ora 20.00 - Alianţa PSD-PNL 48,57%, AUR 14,93% / Ierarhia la votul din străinătate: PSD-PNL, Alianţa Dreapta Unită, AUR, SOS România

News.ro acum 2 ore
Alianţa PSD-PNL a obţinut un scor de 48,57%, iar AUR s-a clasat pe locul al doilea, cu 14,93% la alegerile pentru Parlamentul European, în timp ce independentul Nicu Ştefănuţă a obţinut 3,08%, conform rezultatelor provizorii ale scrutinului transmis

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 3 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Motociclist din Sibiu, mort în Parcul Naţional Ceahlău / A fost găsit în albia unui pârâu, la o diferenţă de nivel de 4 metri / Făcea parte dintr-un grup de motociclişti care l-au căutat - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un motociclist de 35 de ani din Sibiu, care făcea parte dintr-un grup care se deplasa pe traseul Durău- Izvorul Muntelui, a murit în Parcul Naţional Ceahlău. Colegii lui au observat la un moment dat că lipseşte şi l-au căutat împreună cu poliţişti,

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 2 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Liderii statelor G7, acord pentru a pune la dispoziţia Kievului 50 de miliarde de dolari din utilizarea activelor ruse îngheţate

G4Media acum 2 ore
Liderii statelor din G7 au ajuns la un acord „asupra debursării a 50 de miliarde” de dolari pentru Ucraina prin utilizarea activelor ruse îngheţate, a anunţat miercuri seara preşedinţia franceză, precizând că această debursare va avea loc „înainte d

Forțele Navale Române au neutralizat două mine marine istorice, în Marea Neagră!

Ziua Constanta acum 3 ore
Structurile participante la Exercițiul multinațional „Eurasian Partnership Mine Counter Measure Dive 24”, organizat de Centrul de Scafandri, au executat miercuri, 12 iunie, activități specifice pentru descoperirea și neutralizarea a două mine marine

Jerry West, baschetbalistul reprezentat pe logo-ul NBA, a murit la 86 de ani

HotNews acum 35 minute
Jerry West, fostul mare baschetbalist reprezentat pe logo-ul NBA și legendă a celor de la Los Angeles Lakers, a decedat miercuri la vârsta de 86 de ani. NBAFoto: Jakub Porzycki/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia Jerry West era legenda ce

Rezultate finale alegeri europarlamentare: Cum a votat Diaspora

Mediafax acum 2 ore
Diaspora a dat un vot mai mare pentru SOS România decât cel pe care l-au dat românii din ţară. Rezultatele finale prezentate miercuri seara de Biroul Electoral Central (BEC) arată că partidul Dianei Şoşoacă a fost votat de 13,52% de românii din Dias

Vremea

București
acum

23°
joi

19°/32°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

14°/26°
Constanta
acum

21°
joi

20°/24°
vin.

19°/25°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/28°