Of! Nu mi-ar fi fost mai bine acolo, la marginea padurii batrane, dezmierdat de vanturi, rasfatat de ploi, inmiresmat cu soarele rece si infofolit bine de o zapada grijulie?
As fi fost si acum impreuna cu fratii si surorile mele, braduti si bradute, am fi palavragit vrute si nevrute cu verisorii molizi, am fi asteptat cuminti sa ne facem mari si puternici, sa razbim pana la cer, sa ne umplem de conuri si de rasina dulce, am fi frematat de un dor mare, mare de tot, si am fi privit toata ziua muntii. Noaptea am fi dormit, iar ursii, caprioarele si lupii s-ar fi adapostit sub crengile noastre, ne-ar fi spus povesti si cate si mai cate. Of! N-ar fi fost mai bine sa fie asa? Pai sigur ca ar fi fost! Dar nu! A trebuit sa vina nesuferitul asta de padurar, sa-si plimbe degetele lui noduroase pe tulpina mea tanara si sa spuna "din toata pepiniera asta, asta-i bradul cel mai potrivit". Recunosc, la inceput m-am bucurat. Credeam ca ma lauda, nesuferitul. N-aveam de unde sa stiu ca ma va desparti de radacinile mele pentru totdeauna, n-aveam de unde sa stiu ca acum stau degeaba in locul asta ingust, unde miroase ciudat, a om, a pisica si a mancare, n-aveam de unde sa stiu ca soarele meu va avea o lumina galbuie si pricajita, care se numeste bec, n-aveam de unde sa stiu ca tulpina mea va fi proptita intr-o radacina caraghioasa (un fel de animalut cu trei picioare), n-aveam de unde sa stiu ca varful meu va atinge un cer care se numeste tavan. si acum stau, stau ca un zevzec si ma uit la oamenii astia mai mici si mai mari, care ma privesc ca pe cea mai mare minune a lumii, se bucura si bat din palme. Da. Probabil ca sunt foarte frumos, desigur. Ma deranjeaza doar pisica, care nu se mai satura sa ma miroasa. Sunt brad, domnisoara, brad! Ce te miri atata? Of! S-ar putea, totusi, sa nu fie chiar asa de rau. Hm! Uite, chiar acum, oamenii astia mici si mari au venit cu tot fe
