Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cip pentru plăcerea sexuală şi alimentară

Publicat in Adevarul, duminică 27 decembrie 2009 ·

Oamenii de ştiinţă lucrează din greu la un dispozitiv mai puţin obişnuit. Este vorba despre un implant electronic de mici dimensiuni, menit să stimuleze centrii plăcerii alimentare şi sexuale din creier, notează „The Daily Telegraph“.

Cipul le-ar putea fi de folos persoanelor care suferă de anhedonie, adică de incapacitatea de a resimţi plăcerea în situaţii normale.

Profesorul Morten Kringelbach de la departamentul de psihiatrie al Universităţii Oxford a descoperit că aceste persoane ar putea fi ajutate dacă li s-ar stimula cortexul orbitofrontal. Există deja dovezi că un astfel de cip poate funcţiona fără probleme.

„În urmă cu câţiva ani, un om de ştiinţă a implantat un astfel de dispozitiv în creierul unei femei care avea libidoul foarte scăzut. S-a transformat într-o femeie foarte activă din punct de vedere sexual, dar, deoarece nu se putea obişnui cu această schimbare bruscă, i-a fost îndepărtat cipul", a declarat Tipu Aziz, neurochirurg. Acesta a subliniat însă că metoda este invazivă.

Totuşi, experţii se aşteaptă ca în aproximativ 10 ani să fie puse la punct metode mai simple şi mai sigure de a introduce un astfel de dispozitiv în creier, dar şi de a-l porni şi de a-l opri ulterior fără a se recurge la o intervenţie la nivelul cortexului.

„Peste 10 ani, gama de terapii va fi pur şi simplu uimitoare. Acum, nu cunoaştem nici măcar jumătate dintre posibilităţile pe care le vom avea", a mai spus Tipu Aziz.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 51 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 2 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 40 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum o ora
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°