Anul 2009 ne-a demonstrat ca in Romania se poate guverna fara sprijin parlamentar (oricit de bizar suna acest verdict), la fel cum anii 2007-2008 ne-au aratat ca se poate guverna fara sprijin prezidential. Merita sa ne bucuram de plecarea anului 2009. Din punct de vedere al politicii noastre interne, a fost unul extrem de greu si de solicitant, si aceasta nu doar din cauza crizei economice sau a campaniei electorale ce parea ca nu se va termina niciodata. A fost un an ce ne-a dezvaluit defecte pe care pina acum tindeam sa le trecem cu vederea. Indiferent cum ne raportam la democratie, trebuie sa admitem ca alegerile libere si corecte reprezinta nucleul ei. Am avut neplacerea sa constatam ca stam mult mai prost decit isi inchipuiau majoritatea observatorilor fenomenului politic romanesc, in sensul ca procesul electoral nu satisface standardele unei democratii moderne, pluraliste. Statul roman este unul „slab" din punct de vedere al capacitatii administrative, iar organizarea corecta a unui scrutin reclama forta si eficienta. In mod paradoxal, desi Romania are o proportie inacceptabil de mare de asistati social, statul nu si-a putut indeplini misiunea de a „asista" (in sens pozitiv) societatea in vremuri de criza economica. Institutiile publice, de la virf pina la baza, au parut imobile si ineficiente. Din acest punct de vedere, pare cu adevarat remarcabila capacitatea de adaptare a economiei private si a societatii, in general. Pe acest fond, propunerile de reforma institutionala care au facut obiectul dezbaterilor din ultimele luni - inclusiv cele supuse referendumului - nu au primit atentia cuvenita. Faptul ca ele au aparut merita salutat, insa de regula despre astfel de chestiuni se discuta mai mult si mai calm, iar hotaririle se iau abia la urma. Se putea banui ca electoratul doreste o singura camera si mai putini parlamentari, insa probabil ca romanii vor multe a