Un student turc de la Dunărea de Jos a trăit din plin experienţa unui Crăciun sărbătorit printre creştin-ortodocşi. Nu s-a atins de şoric sau de fripturile apetisante din porc, dar a „păcătuit" cu o bere şi un pahar de vin pentru care „a plătit" cu o cruntă durere de cap a doua zi.
Cafer Demirtaş este singurul student turc înscris la Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi. El a ajuns de la Universitatea din Gaziantep, prin programul Erasmus.
Deşi putea să plece acasă, Cafer a vrut să vadă cum sunt sărbătorile de iarnă în România. Curiozitatea lui este cu atât mai mare cu cât turcii nu sărbătoresc Crăciunul.
„Noi avem două sărbători mari de-a lungul anului. Ramadanul, care ţine 30 de zile şi este urmat de trei zile de bairam, şi Kurban Bayrami, sau petrecerea de după sacrificiu, care ţine patru zile şi este la 70 de zile de la Ramadan", spune tânărul student. Asta nu l-a oprit să afle totul despre Crăciun.
Sacrificiile turceşti sunt mai... „soft"
A mers, împreună cu familia recepţionerei de la căminul în care locuieşte, la Tuluceşti unde a văzut pe viu cum se taie un porc. Nu a fost deloc încântat!
„Şi la noi sunt tăiate oi, vaci sau cămile dar parcă nu atât de crunt. O facem parcă mai «soft». Mie mi s-a părut că porcul ăla de la Tuluceşti era cam speriat", îşi aminteşte studentul turc.
De mâncarea de porc nici nu s-a atins! În schimb, a mâncat cu drag sărmăluţele cu vită făcute de gazdă. A mâncat şi peşte cu mămăligă şi cu varză murată, care i-au plăcut la fel de mult. A văzut şi foarte mulţi brazi împodobiţi şi a aflat care este tradiţia.
„Am auzit că există şi Moş Crăciun! Mi-am pus şi eu o dorinţă dar nu mi-a îndeplinit-o... Vroiam să-mi aducă o fată frumoasă cu care să petrec Crăciunul" spune râzând Cafer.
Urmează Revelionul!
În Turcia, musulma