Cunoscutul Eugen Preda a fost reţinut pentru 24 de ore, ieri seara, ordonanţa de reţinere fiind emisă pe numele său de procurorii DIICOT. Procurorii Direcţiei de Investigare a Crimei Organizate şi Terorism au emis, duminică, până la ora 22.00, zece ordonanţe de reţinere în dosarul privind tăinuirea furtului de arme de la Ciorogârla, printre acuzaţi fiind Eugen Preda şi Alexandru Iordan, informează Mediafax.
Şi Sandu Chiriţă a fost reţinut, duminică, în cazul armelor de la Ciorogârla, el fiind acuzat de complicitate la furt calificat, deţinere ilegală de arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Anchetatorii au găsit, duminică, peste 30 de arme din cele dispărute în urmă cu un an de la unitatea militară Ciorogârla, membri ai grupării Preda fiind audiaţi la procurorii Direcţiei de Investigare a Crimei Organizate şi Terorism (DIICOT). Printre cei duşi la audieri în cazul armelor sunt şi Alin Viorel Câcă, şi schiorul Dan Stinghe, la domiciliile cărora anchetatorii au descins duminică dimineaţa. Fraţii Liviu şi Alexandru Iordan au fost ridicaţi duminică din Sinaia, în urma audierilor lor de la Bucureşti procurorii DIICOT dispunând reţinerea doar a lui Alexandru, iar Liviu a fost liber să plece. Zeci de persoane au fost ridicate pentru audieri, în dosarul privind tăinurea furtului din noaptea de 27 spre 28 ianuarie 2009. Atunci au fost furate 62 de arme militare şi alte obiecte (accesorii armament) din depozitul UM 01895 Bucureşti, situat în incinta UM 01916 Ciorogârla. În dosarul privind furtul armelor de la UM din Ciorogârla, în 2 martie 2009, au fost deferiţi justiţiei 11 militari. Procurorii au dispus disjungerea unor fapte cu privire la persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Unităţii Militare 01916 Cirogârla şi eşaloanelor superioare ce au atribuţii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de pază al unităţii. Totodată, procurorii