Înainte de realizarea recentului număr despre FMI (v. Dilema veche din 3 decembrie 2009) am convenit să avem un interviu cu reprezentantul Fondului în România. Nu s-a putut înainte de apariţia acelui număr, dar cum domnul Tonny Lybek a răspuns întrebărilor noastre, publicăm conversaţia în acest spaţiu. Ianuarie e o lună decisivă pentru derularea acordului cu FMI, iar discuţia aduce lămuriri despre ce teme are de făcut Guvernul. Tonny Lybek este reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, începînd din martie 2009. De origine danez, lucrează la FMI din 1992. Înainte a lucrat la Banca Naţională a Danemarcei, iar în cadrul FMI a condus misiuni în Bosnia, Albania, Kîrghîzstan, Croaţia. Interviul a fost finalizat pe 18 decembrie.

Reprezentaţi FMI în România şi Bulgaria, deci cunoaşteţi situaţia din cele două ţări. La începutul lui 2009 amîndouă păreau că vor avea nevoie de împrumuturi de la FMI, apoi situaţia lor s-a diferenţiat. Recesiunea în România a fost mai dură decît a prevăzut chiar şi FMI, a fost nevoie ca o parte din banii FMI să meargă la buget, în timp ce Bulgaria nu a mai avut nevoie de aceste fonduri. Cum explicaţi diferenţa?

Fundaţiile erau diferite în cele două ţări. Mă refer în special la politicile fiscale, care au fost mai prudente în Bulgaria şi mai bine aliniate cu ciclurile economice, în timp ce în România politicile fiscale au fost prea laxe şi pro-ciclice. În 2008, cînd creşterea economică s-a menţinut în România, PIB-ul a crescut cu 7,1%, deficitul bugetar a fost de 4,9% (chiar mai mare dacă folosim definiţia UE). Deci, mult mai mare decît ţinta de 3% asumată de ţările UE. Prin contrast, Bulgaria a avut surplus bugetar şi a acumulat bani de rezervă, care au ajutat la ameliorarea impactului crizei.

Descrieţi intervenţia FMI în România ca pe un soi de centură de siguranţă. Împotriva cui ne apără această centură, centurile