2008 ramane anul in care PNL s-a vazut trimis in opozitie. Guvernarea liberalilor a coincis cu vremuri faste, de crestere economica a Romaniei – vremuri care nu vor mai reveni, probabil, prea curand. Dar, in loc sa aloce o buna parte a veniturilor bugetare reconstructiei tarii, Tariceanu a preferat sa consolideze influenta cartelului sau economico-politic la nivel central si local, in mass-media, cat si in alte domenii ale vietii publice dependente de marinimia statului. Ratiunea de a fi a penelistilor s-a redus la deviza "vive moi" – probata de altfel si de determinarea cu care fostul sef de guvern a conditionat orice forma de colaborare politica de un nou premierat pentru persoana sa. Formula patentata de Dan Voiculescu – de subordonare completa a unui partid intereselor private ale liderului – a ajuns aplicata cu succes si in cazul fostului partid de guvernamant, astfel ca formatiunea ramane, in pofida teoreticelor ei sanse progresiste, prizonierul propriilor forte neliberale.

Ramane de vazut daca PD-L are puterea si inteligenta de a se transforma intr-o platforma capabila sa transmita un mesaj coerent de centru-dreapta, sa incurajeze si recompenseze initiativa privata si individualismul in detrimentul normelor colective, care continua sa predomine in viata publica. In perioada de dupa debaclul Stolojan, cele mai autentice voci liberale ale partidului au semnalat ca nu doresc PD-L perceput ca pe inca un partid ambiguu din punct de vedere ideologic si stimulat tot de dorinta detinerii puterii de stat. In cadrul actualei coalitii cu PSD insa, dezideratul de modelare cat mai exacta a identitatii partidului se va dovedi extrem de greu de transpus.

Manevrele ultimelor saptamani au demonstrat ca nici PSD nu se prezinta tocmai ca o contrapondere demna de temut. Partidul ramane dominat de o puzderie de ambitii personale, interese economice si clivaje regio