Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Obama submineaza procesul ONU de combatere a schimbarii climei

Publicat in Romania Libera, marți 29 decembrie 2009 ·

Doi ani de negocieri s-au incheiat cu o farsa la Copenhaga. In loc sa atace problemele complexe, presedintele Barack Obama a decis sa declare victoria printr-o declaratie vaga de principii convenita cu alte patru tari. Celelalte 187 au fost puse in fata unui fapt implinit – unele l-au acceptat, altele l-au denuntat. Dupa eveniment, ONU a evidentiat ca documentul a fost, in general, acceptat, desi cei mai multi nu prea au avut de ales.

Responsabilitatea pentru acest dezastru este multipla. Sa incepem cu George W. Bush, care a ignorat timp de opt ani ai presedintiei sale problema schimbarii climei, irosind un timp pretios. Apoi, ONU, care a gestionat mizerabil procesul de negociere din ultimii doi ani. Urmeaza Uniunea Europeana, care a promovat necontenit un sistem de comercializare globala a certificatelor de emisie bazat doar pe propria viziune, desi acest sistem nu se potrivea restului lumii.

Apoi, Senatul american, care a ignorat schimbarea climei timp de 15 ani, cat s-a scurs de la ratificarea Conventiei-cadru a ONU in materie. In fine, Barack Obama, care a abandonat un curs sistematic de actiune plasat sub egida ONU, pentru ca se dovedise incomod pentru puterea americana si politica interna din SUA.

Decizia lui Obama de a declara o falsa victorie submineaza procesul ONU deoarece semnalizeaza ca statele bogate vor face orice doresc si nu trebuie sa mai plece urechea la problemele "enervante" ridicate de multe dintre tarile mai mici si mai sarace. Unii vor spune ca e vorba de un pragmatism care reflecta dificultatea de a obtine un acord intre 192 de state membre ale ONU. Dar e vorba de ceva mai grav. Dreptul international, asa de complicat cum este, a fost inlocuit de cuvantul lipsit de sinceritate, consistenta si putere de convingere al unui numar mic de puteri, in special al SUA. America a insistat ca altii sa se ralieze termenilor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – PSD, cei mai mulţi primari în judeţul Buzău, respectiv 76 / PNL are zece primari, iar USR unul

News.ro acum o ora
PSD a câştigat în judeţul Buzău cele mai multe mandate de primar la alegerile locale din 9 iunie. Conform numărătorii paralele a social-democraţilor, formaţiunea a obţinut 76 de mandate de primar, PNL a obţinut 10 mandate, iar USR un mandat, la Prim

Cine sunt românii din diaspora, care au trimis partidul SOS al Dianei Șoșoacă în Parlamentul European

HotNews acum 34 minute
Aproape 15% dintre bărbații români din țările OCDE lucrează în construcții, în timp ce alți 10% lucrează în fabricarea de vehicule și mașini. Agricultura (cultură și producție animală) angajează aproximativ 3,5% din emigranții români, iar o pondere

Cătălin Drulă demisionează de la șefia USR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele USR, Cătălin Drulă, a anunțat că va convoca un Congres al USR pentru alegerea unui nou președinte al partidului. Drulă a spus că va rămâne alături de colegii din USR, dar este nevoie de un restart al partidului. ”Îmi asum acest rezultat

Rezultate alegeri europarlamentare 2024. Lista finală cu cei 33 de europarlamentari care vor reprezenta România

HotNews acum 42 minute
Potrivit ultimelor date furnizate de BEC, după numărarea a peste 97% din voturi, PSD are 11 mandate, PNL - 9 mandate. Partidul lui George Simion a obținut 6 mandate, Alianța Dreapta Unită - 3 mandate, iar UDMR - 2 mandate. La capitolul independenți,

Cod roşu de furtuni în Arad, Timiş şi Caraş-Severin

Mediafax acum 38 minute
Sunt vizate localităţile Caransebeş, Oţelu Roşu, Zăvoi, Berzovia, Turnu Ruieni, Obreja, Băuţar, Constantin Daicoviciu, Păltiniş, Rusca Montană, Măureni, Fârliug, Buchin, Ramna, Vermeş, Glimboca, Bolvaşniţa, Sacu, Copăcele, Marga, Ezeriş, Brebu, Zorl

Viorel Moldovan este noul preşedinte al FC Rapid

Mediafax acum o ora
„Sunt mândru şi onorat să fiu preşedintele acestui club, cu o istorie senzaţională în spate, un club important în fotbalul românesc. Îmi doresc să construim o echipă puternică, cu un lot competitiv, pentru a ne îndeplini obiectivele, împreună cu sta

UPDATE - Sibiu: Trei bărbaţi au căzut într-un bazin de canalizare, adânc de cinci metri / Unul a murit, doi fiind transportaţi la spital

News.ro acum o ora
Pompierii din Sibiu intervin, luni, pentru salvarea a trei persoane care au căzut într-un bazin adânc de cinci metri. Este vorba despre trei bărbaţi care au fost scoşi, dar pentru unul a fost declarat decesul. UPDATE: ”Salvatorii au ajuns la faţa lo

Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari, în judeţul Satu Mare

News.ro acum 2 ore
Cincisprezece localităţi din judeţul Satu Mare se află, luni după-amiază, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie puternică, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni medii şi mari.

Ciolacu: Va fi o reformă fiscală. Nu vorbim de noi taxe. Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la alimente şi medicamente

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va fi făcută o reformă fiscală, însă nu va fi vorba de noi taxe. „Nu am mărit taxe nici după ce am luat mandatul de prim-ministru, cu toate că aveam deficit lăsat de 6,8%. Sub nicio formă nu se va mări TVA la a

George Simion: Sâmbătă, congres AUR pentru alegerea candidatului la prezidenţiale / Despre candidatură: Este o posibilitate. Tot mai mulţi colegi îmi propun acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele AUR, George Simion, a declarat că sâmbătă va avea loc congresul pentru alegerea candidatului la prezidenţiale. ”Vrem să ne batem cu acest sistem comasat nedemocratic”, a spus Simion. El a precizat, despre intrarea în cursa pentru prezid

Vremea

București
acum

36°
lun.

22°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/31°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/24°
joi

17°/24°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

20°/26°
mie.

20°/23°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

16°/24°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°
Timisoara
acum

21°
lun.

19°/28°
mar.

17°/23°
mie.

15°/20°
joi

13°/21°