Doi ani de negocieri s-au incheiat cu o farsa la Copenhaga. In loc sa atace problemele complexe, presedintele Barack Obama a decis sa declare victoria printr-o declaratie vaga de principii convenita cu alte patru tari. Celelalte 187 au fost puse in fata unui fapt implinit – unele l-au acceptat, altele l-au denuntat. Dupa eveniment, ONU a evidentiat ca documentul a fost, in general, acceptat, desi cei mai multi nu prea au avut de ales.
Responsabilitatea pentru acest dezastru este multipla. Sa incepem cu George W. Bush, care a ignorat timp de opt ani ai presedintiei sale problema schimbarii climei, irosind un timp pretios. Apoi, ONU, care a gestionat mizerabil procesul de negociere din ultimii doi ani. Urmeaza Uniunea Europeana, care a promovat necontenit un sistem de comercializare globala a certificatelor de emisie bazat doar pe propria viziune, desi acest sistem nu se potrivea restului lumii.
Apoi, Senatul american, care a ignorat schimbarea climei timp de 15 ani, cat s-a scurs de la ratificarea Conventiei-cadru a ONU in materie. In fine, Barack Obama, care a abandonat un curs sistematic de actiune plasat sub egida ONU, pentru ca se dovedise incomod pentru puterea americana si politica interna din SUA.
Decizia lui Obama de a declara o falsa victorie submineaza procesul ONU deoarece semnalizeaza ca statele bogate vor face orice doresc si nu trebuie sa mai plece urechea la problemele "enervante" ridicate de multe dintre tarile mai mici si mai sarace. Unii vor spune ca e vorba de un pragmatism care reflecta dificultatea de a obtine un acord intre 192 de state membre ale ONU. Dar e vorba de ceva mai grav. Dreptul international, asa de complicat cum este, a fost inlocuit de cuvantul lipsit de sinceritate, consistenta si putere de convingere al unui numar mic de puteri, in special al SUA. America a insistat ca altii sa se ralieze termenilor
