„Anul ce se încheie a reprezentat pentru Serviciul Rutier Constanţa un an foarte greu, de fapt, a fost cel mai greu an dintre toţi". Declaraţia îi aparţine comisarului şef Constantin Dancu, şeful Serviciului Rutier Constanţa, făcând referire la scandalul aşa-zisei corupţii din Poliţia Rutieră, când, în luna iunie 2009, procurorii constănţeni au început urmărirea penală faţă de 36 de agenţi ai Serviciului, suspectaţi de fapte de corupţie. Totuşi, după cum arată statisticile, în ciuda acestui eveniment, Poliţia Rutieră Constanţa a înregistrat date mai bune decât în anul precedent.
Număr mai mic de morţi
Astfel, în timp ce în 2008 s-au înregistrat 1345 de accidente, în 2009 numărul acestora a scăzut, înregistrându-se 1223 de asemenea evenimente, din care accidente grave au fost 236, cu 23 mai puţine decât în anul precedent. Totodată, în 2009 au murit mai puţine persoane în accidentele rutiere, numărul celor decedate fiind de 107, faţă de 115, câte se înregistraseră anterior. Totuşi, după cum a subliniat şeful Serviciului Rutier, în 2009, din nefericire, s-au înregistrat şi recorduri negative, exemple în acest sens fiind accidentul de pe drumul Constanţa - Tulcea, în care a fost implicat şi un microbuz şi în urma căruia şi-au pierdut viaţa şase persoane, dar şi cel de pe drumul Medgidia - Cernavodă, în care a fost implicată o basculantă, soldat cu patru morţi. Pe de altă parte, comisarul şef a vorbit şi despre modificarea structurii serviciului pe care îl conduce, afirmând că „s-au câştigat funcţii şi oameni" prin reorganizare.
Sobaru: „Acum se formează adevăratul caracter"
Nu în ultimul rând, acesta a amintit şi faptul că Serviciul Rutier a obţinut un sediu, urmând ca mutarea în acesta să aibă loc în aproximativ şase luni. „Încheiem anul cu speranţa că 2010 ne va aduce şi împliniri profesionale", a spus Constantin Dancu. La rândul său, inspectoru