Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accizele vor aduce cele mai mari scumpiri la tigari, celelalte preturi vor avea cresteri rezonabile

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Majorarea accizelor şi a cursului de schimb la care se calculează acestea de la 1 ianuarie va avea un impact semnificativ doar la ţigări şi produse din tutun, unde se aşteaptă o scumpire de aproape 14%, preţurile celorlalte produse accizabile urmând să crească mult mai moderat, cu o singură cifră.

Acciza de 74 de euro pe 1.000 de ţigarete aplicabilă de la începutul lui 2010, faţă de 64 de euro în prezent, va duce la o creştere a preţului pachetului de ţigări cu 1,1 - 1,2 lei/pachet, cele mai bine vândute categorii urmând să fie comercializate la aproximativ 10 lei/pachet.

De altfel, tutunul va înregistra cea mai mare scumpire din ultimul an, cu mai mult de 50%, de la 6,6 - 6,7 lei/pachet în ianuarie 2009 la 10 lei/pachet pentru sortimentul cel mai bine vândut.

În coşul de calcul al indicelui preţurilor de consum, tutunul şi ţigaretele deţin o pondere de 4,6%, ceea ce înseamnă o influenţă semnificativă în inflaţia anuală, respectiv mai mult de două puncte procentuale. Pe primele 11 luni ale anului, Institutul Naţional de Statistică (INS) indică o creştere a preţurilor la această categorie de produse de 33,82%.

Potrivit directorului corporate affairs al JTI România, Gilda Lazăr, după majorarea accizelor de la 1 ianuarie 2010, peste 80% din preţul unui pachet de ţigări vândut cu amănuntul va reprezenta taxele plătite la stat.

Nivelul accizei în lei este stabilit, potrivit Codului Fiscal, prin transformarea sumelor exprimate în echivalent euro, pe baza cursului de schimb valutar din prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent.

Astfel, accizele pe 2010 se vor calcula la un curs de 4,2688 lei/euro, anunţat la 1 octombrie de Banca Centrală Europeană, cotaţie mai mare cu 14,2% faţă de cea din urmă cu un an, de 3,7364 lei/euro, folosită la calculul accizelor pentru 2009.

Producătorii de tutun au înglobat această inf

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 4 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 38 minute
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

INS: 60,1% din populaţia rezidentă a României era conectată la sistemele de canalizare în anul 2023

News.ro acum 53 minute
Un număr de 11.415.029 locuitori aveau locuinţele conectate la sistemele de canalizare, în 2023, reprezentând 60,1% din populaţia rezidentă a României, cu 174.369 persoane mai mult decât în anul 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică

Iohannis: Ziua Drapelului Naţional celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 26 iunie, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional. Celebrează unul dintre cele mai importante însemne ale naţiunii române, a spus şeful statului.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, liber după un acord cu SUA. Jurnalistul se întoarce în Australia

Mediafax acum 2 ore
Eliberarea lui Assange încheie o saga juridică de 14 ani în care jurnalistul a petrecut mai mult de cinci ani într-o închisoare britanică de înaltă securitate şi şapte ani în azil la ambasada Ecuadorului din Londra, luptând împotriva extrădării în S

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Coreea de Nord a testat o rachetă în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer

News.ro acum 3 ore
Coreea de Nord a testat, miercuri, ceea ce părea a fi o rachetă hipersonică în largul coastei sale de est, dar aceasta a explodat în aer, a declarat armata Coreei de Sud, transmite Reuters. Racheta a fost lansată din apropierea capitalei Phenian, a

Aeroportul Incheon, închis din cauza baloanelor cu gunoaie lansate de Coreea de Nord

Mediafax acum 2 ore
Un balon a aterizat pe pista de lângă Terminalul 2, iar cele trei piste ale aeroportului au fost temporar închise, a declarat purtătorul de cuvânt. Mai multe baloane au fost observate în interiorul şi în jurul aeroportului, a spus purtătorul de cuvâ

Vremea

București
acum

27°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

24°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°