Anul 2009 a fost unul de revenire în pieţele de capital internaţionale, iar acalmia din mediul financiar s-a răsfrânt pozitiv şi asupra economiilor care, beneficiind de programele de stimulare guvernamentale, au apucat să se reaşeze după picajul suferit de la declanşarea crizei. Nu a fost, cu siguranţă, un an bun pentru milioanele de şomeri din diferitele colţuri de lume, nici pentru debitorii care încă trag din greu pentru achitarea unor datorii contractate cu optimism în anii de boom. Nu a fost bun nici măcar pentru sănătatea sistemului financiar pe termen lung, escaladarea creditului guvernamental şi a deficitelor bugetare urmând să aibă un impact întârziat - dar devastator - asupra pieţelor de bonduri.

Cu toate acestea, stimulentele derulate în statele industrializate, dar şi în ţările emergente puternice cum ar fi China, India sau Brazilia au relansat parţial consumul, blocat de neîncrederea unui consumator apăsat de datorii pe care le-a descoperit ca fiind foarte greu de rambursat. Deopotrivă, injecţiile de lichiditate ale băncilor centrale au refăcut - în aparenţă - un sistem financiar care ni se dezvăluia a fi stricat după căderea Băncii Lehman Brohers. Anul acesta a fost - privit retrospectiv - unul de reaşezare, după cutremurul global care a început în vara lui 2007, la ruperea verigii slabe a pieţei creditului, ipotecile pe segmentul subprime din SUA.

2009 este, fără îndoială, unul al revenirii. Atât, şi nimic mai mult. Adică un moment de respiro, după o prăbuşire de mare anvergură, un ricoşeu al pieţelor de capital după valuri succesive de vânzări pe panică. Aşadar, o revenire, nicidecum un moment de reîntoarcere pe un nou ciclu de creştere. Acesta nu are cum să se prefigureze în anii viitori în condiţiile în care nicio tehnologie revoluţionară, nicio nouă industrie aducătoare de mari randamente nu se întrezăresc. Avem, în schimb, o problem