Autorităţile iraniene au ripostat ieri după demonstraţiile violente din cursul zilelor trecute, mobilizând efective importante de poliţişti în centrul capitalei şi arestând figuri marcante ale opoziţiei. Sursa: Reuters
Potrivit publicaţiei britanice „The Times”, regimul de la Teheran a ordonat chiar confiscarea cadavrului lui Seyed Ali Mousavi, nepotul lui Mir Hossein Mousavi, liderul opoziţiei şi principalul contracandidat al preşedintelui Mahmoud Ahmadinejad în alegerile din iunie. Prin această măsură, autorităţile speră să prevină noi manifestaţii antiguvernamentale violente prilejuite de funeraliile lui Seyed care, susţin opozanţii, ar fi fost asasinat.
Printre cei arestaţi se numără trei consilieri ai lui Mousavi, doi apropiaţi ai fostului preşedinte reformator Mohammad Khatami, precum şi Ebrahim Yazdi, fost ministru de externe în lunile care au urmat Revoluţiei Islamice din 1979, şi Emadeddin Baghi, activist pentru drepturile omului.
Shirin Ebadi, laureata Premiului Nobel pentru Pace în 1993 şi care trăieşte în exil, a anunţat, de asemenea, că sora ei a fost reţinută, denunţând măsura ca mijloc de presiune asupra sa.
Potrivit site-ului Rahesabz, şapte jurnalişti au fost, de asemenea, arestaţi, printre aceştia figurând şi corespondentul postului Dubai TV, un reporter sirian.
În faţa noilor mişcări de stradă, liderul parlamentului iranian, Ali Larijani, a cerut pedepse maxime pentru liderii opoziţiei, excluzând însă din această categorie vocile critice „reformatoare” din sânul regimului.