Vladimir Tismăneanu: "Regimul Ceauşescu, expresia paroxistică şi cea mai agresivă a naţional stalinismului în Europa (fenomenul supravieţuieşte încă în Coreea de Nord), a fost răsturnat de o revoltă spontană anticomunistă."
Întrucât această revoltă a dus la prăbuşirea instituţiilor statului totalitar comunist, inclusiv a partidului monopolist, cu a sa ideologie omniprezentă, cu aparatele propagandistice şi teroriste utilizate pentru condiţionare mentală şi subjugare politică, ea poate fi socotită o revoluţie.
Revoluţiile sunt analizate şi judecate prin prisma cauzelor, actorilor, efectelor şi implicaţiilor lor, de scurtă, medie şi lungă durată. Nu vom şti probabil niciodată toate detaliile, intrigile, manevrele din acel decembrie 1989, dar putem să surprindem liniile principale, faptele cele mai semnificative, consecinţele palpabile şi de necontestat. Nu suntem deci pierduţi la capitolul analiză interpretativă întemeiată pe evidenţe factuale, nu pe himere şi ficţiuni.
Cum spunea recent distinsa gânditoare Agnes Heller, toate revoluţiile moderne au fost trădate. Toate au fost acompaniate de iluzii adeseori exagerate. Revoluţiile pornesc de la consensul celor care spun NU vechiului regim. Urmează apoi divergenţele, disonanţele, conflictele, rivalităţile, facţiunile.
Când se ajunge la momentul afirmativ, taberele se despart: unii vor ruptura categorică cu trecutul, alţii susţin forme mai mult sau mai puţin mărturisite de continuitate. Se invocă necesitatea liniştii pentru a împiedica împlinirea dezideratelor revoluţionare. Restauraţia îmbracă adeseori haina prudenţei excesive. Vă mai amintiţi sloganul fesenist repetat ad nauseam de partida legată de Iliescu: “Un preşedinte pentru liniştea noastră”…
În cazul Revoluţiei române, începută la 16 decembrie la Timişoara, nu putem eluda momentul deturnării ei de
