După ce a colindat prin Italia, Statele Unite ale Americii, Costa Rica şi India, artistul născut în Bucureşti a decis să se stabilească la Bacău. Mihai Docea s-a apucat de desenat când avea numai doi ani. Lua atunci creionul sau creta şi mâzgălea pereţii casei.
„Mama m-a văzut ce făceam şi s-a hotărât să-mi cumpere hârtie. Degeaba, eu tot pe pereţi desenam. Atunci, s-a răzgândit şi mi-a dat una din încăperile locuinţei s-o decorez cum vreau eu“, povesteşte artistul.
Mai târziu, tot mama, care era medic, i-a adus plicurile de la radiografii, pentru a le folosi în procesul de creaţie, însă Mihai le-a refuzat. Nu-i plăcea că hârtia din care erau fabricate plicurile era portocalie.
A părăsit ţara din cauza mineriadei
Ajuns în clasa a X-a, a decis să se pregătească pentru a da la Institutul de Artă din Bucureşti. „Mama m-a încurajat mereu, însă tata, deşi şi el era talentat, şi cred că de la el am moştenit această îndemânare, s-a opus ferm, pentru că-şi dorea să fiu stomatolog ca şi el. Până la urmă a acceptat“, adaugă artistul. La Institutul de Artă a intrat din prima, după ce s-a pregătit intens cu sculptorul Mihai Buculei.
A pictat şi a sculptat în paralel, dar s-a ocupat şi de pictura monumentală. Încă din 1985, pictorul a avut o activitate intensă, participând la multe expoziţii de grup şi tabere de creaţie. În 1990 a decis să părăsească ţara. „Mineriada m-a determinat să plec din ţară. Trei săptămâni am stat în Italia. Apoi am ajuns în Statele Unite al Americii“, adaugă plasticianul.
A stat în străinătate 17 ani, timp în care a expus constant lucrări în galerii. „Acolo l-am cunoscut pe William P. Reimann, decanul Facultăţii de Artă din cadrul Universităţii Harvard. L-am ajutat cu două proiecte mari de sculptură monumentală, unul în Pennsylvania şi unul în Florida“, a completat artistul.
@N_