Cu toate că domeniul său profesional este larg, Onuc Nemeş Vintilă rămâne îndrăgostit de pictura pe sticlă

Nu te-ai gândi în veci că sub costumul sobru şi în spatele unei atitudini directoriale s-ar ascunde un om frumos, plin de preocupări care-ţi bucură şi împlinesc sufletul. Ei bine, imaginea creată în mintea ta, de funcţia pe care o are omul nu se potriveşte deloc cu ceea ce este el de fapt. Onuc Nemeş ocupă funcţia de director al Bibliotecii Judeţene „ASTRA" din Sibiu, o funcţie pe care el însuşi o consideră trecătoare, dar o meserie căreia, cu toate acestea, i s-a dedicat. „Cred că a doua întrebare pe care i-o adresezi unui om, ar trebui să fie legată de pasiuni. Din serviciu trăieşti, dar despre pasiuni ai ce vorbi. Cei fără pasiuni sunt oameni săraci“ spune domnul Nemeş.

Obsesia realizării de icoane

Redactor, cadru didactic, metodist în domeniul biblioteci, director, membru de cor, scriitor şi nu în ultimul rând pictor, toate sunt preocupările pe care le-a avut şi încă le mai are domnul Onuc Nemeş. Obsesia de a realiza icoane este una veche, împietrită parcă în omul Onuc Nemeş. Îşi aminteşte că în casa părintească, în tinda unde dormea avea la picioare o icoană, iar la cap alta şi mărturiseşte că pentru el acest fapt, pur şi simplu întâmplat este practic fundaţia înclinaţiei către artele frumoase, „este practic un exerciţiu estetic. A fost prima mea lecţie. Este foarte important să ai o relaţie de întâlnire cu o frumuseţe, iar icoana este un simbol al frumuseţii“ spune domnul Onuc. Îşi aminteşte că tăranii din satul său aveau casele pline de icoane, iar cei de etnie rromă din sat dădau icoane pe hârtie în schimbul celor pictate. Îşi aminteşte că la un moment dat, mama i-a spus legat de icoanele degradate pe care le aveau în casă „Ia-le şi ţâpă-le-n vale“ spune pictorul.

„În inconştientul meu le-am spart. A fost un sacrilegiu, dar as