Chiar dacă nu vor avea niciun incident rutier, şoferii disciplinaţi nu se vor bucura de reducerea de 10% din asigurarea obligatorie. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Şoferii disciplinaţi în trafic care nu înregistrează nicio daună vor fi „sancţionaţi” de sistemul asigurărilor de răspundere civilă auto. Calculul din care şoferii ies şifonaţi la preţ este simplu. Să presupunem că o asigurare RCA costă 500 de lei. Un şofer care nu a înregistrat nicio daună va primi, în 2011, un discount de 10%, conform noului sistem bonusmalus.
Deci, ar trebui să plătească 450 de lei. Cu toate acestea, el va fi nevoit să „cotizeze” mai mult, deoarece costul asigurărilor auto obligatorii creşte în medie cu 50% pe an. Astfel, în loc să coste 450 de lei, poliţa şoferului cuminte va ajunge la 675 de lei. În principiu, reducerea se aplică, dar este ineficientă.
„În momentul de faţă, ne aflăm într-o etapă de creştere continuă a nivelului primelor de asigurare obligatorie RCA, atât raportată la moneda naţională, cât şi la euro, iar bonusul acordat celor fără daune va fi în mare măsură diminuat sau chiar anulat de aceste creşteri”, explică Radu Ionescu, şef birou Auto Generali Asigurări, pentru „Evenimentul zilei”.
În aceeaşi ordine de idei, Mihail Tecău, directorul general al BCR Asigurări, spune că asiguraţii sunt recompensaţi cu un discount ce se aplică la prima de asigurare aferentă poliţei reînnoite, în cazul în care nu s-au plătit despăgubiri pentru evenimente produse în anul calendaristic anterior datei reînnoirii.
Tranziţia afectează costul poliţei
Potrivit lui Sorin Zaharescu, director în cadrul Allianz Ţiriac Asigurări, segmentul RCA din România traversează încă o perioadă de tranziţie pentru alinierea la directivele europene.
Aceasta înseamnă, în principal, faptul că valorile răspunderilor asumate d