Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Achiziţii strategice pe timp de criză

Publicat in Adevarul, duminică 3 ianuarie 2010 ·

Oamenii de afaceri profită de ieftinirea companiilor. Majorarea cotei de piaţă şi intrarea pe noi pieţe sunt obiectivele vizate imediat cu redresarea economică.

Companiile specializate în consultaţă pentru fuziuni şi achiziţii consideră că în ciuda unei reveniri a economiei în 2010, recordul preluărilor din 2007 va fi atins abia peste 3 - 4 ani. Cu tot acest salt, analiştii de la firmele de consultanţă Morgan Stanley şi Sanford C. Bernstein & Co. prevăd că 2010 va fi sărac în achiziţii spectaculoase, cu toate că nu exclud unele surprize.

Economiştii intervievaţi de Bloomberg anticipează o creştere a economiei SUA de 3% în cel de-al patrulea trimestru din 2009, faţă de 2,2% în precedentele trei luni. Piaţa de consultanţă pentru preluări şi fuziuni este estimată la nivelul anului trecut la 17,5 miliarde de dolari, cea mai mică valoare de după 2005.

Stagnare în Europa şi Asia

În 2009, valoarea pieţii de fuziuni şi achiziţii a scăzut cu 37% la 1.750 de miliarde de dolari, mai puţin de jumătate din valoarea-record de peste 4.040 de miliarde de dolari stabilită în 2007.

Dacă se va păstra ritmul de creştere din ultimul trimestru al anului trecut, valoarea tranzacţiilor din 2010 va avansa cu 21%. Ieşirea mai rapidă din criză a economiei americane se va reflecta şi în mărirea numărului de preluări de companii, în timp ce în Europa şi în Asia piaţa fuziunilor şi a achiziţiilor va stagna în 2010.

În 2009, pe fondul unei pieţe în scădere, au surprins câteva tranzacţii strategice de mare anvergură. Astfel, cea mai mare companie petrolieră, Exxon Mobil, a achiziţionat pentru 30 de miliarde de dolari XTO Energy, ceea ce i-a permis accesul la majorarea capacităţii de producţie de gaze naturale pe piaţa SUA.

Buffet a finalizat în 2009 cea mai mare tranzacţie din cariera sa, achiziţionând prin intermediul Berkshire Hathaway 77% din Compania fe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 2 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 4 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

Sinner, Djokovic şi Draper se retrag de la turneul Masters 1000 de la Toronto

Mediafax acum 45 minute
Liderul clasamentului ATP, Sinner, a invocat o accidentare la cotul drept, suferită în urma unei căzături în optimile de finală de la Wimbledon, pe drumul către primul său titlu la All England Club şi al patrulea trofeu major. Sinner a obţinut primu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum 38 minute
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 3 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Zeci de palestinieni uciși la un centru de distribuție a hranei din Gaza. „Lunetiștii au deschis focul ca și cum vânau animale”

HotNews acum 2 ore
Protecţia civilă din Fâşia Gaza a anunţat, duminică, că 57 de palestinieni au fost ucişi şi zeci răniţi de „tiruri israeliene” în apropierea unui punct de distribuţie de ajutor umanitar din nordul teritoriului palestinian devastat de război, relatea

Accident cu mai multe motociclete pe Transalpina / Trafic blocat / A fost alertat elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Mai multe motociclete sunt implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina, traficul rutier fiind blocat. Primele date arată că o persoană posibil să fie inconştientă, fiind alertat elicopterul SMURD. ”Detaşamentul de pompieri Seb

„Granița etern sângeroasă” a Rusiei. Un expert german spune de ce moartea lui Putin nu va schimba situația Europei

HotNews acum 3 ore
Şansele de încetare a ostilităţilor în Ucraina sunt reduse, iar moartea preşedintelui rus Vladimir Putin nu ar schimba acest lucru, a declarat un academician militar german, Marcus Matthias Keupp, pentru ediţia de duminică a ziarului Kurier din Vien

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

17°/28°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

33°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°