Urările primite de Sărbători sunt un balsam pentru care datorăm recunoştinţă chiar şi atunci când devin excesive şi mecanice.
Gândul bun al celui care transmite mesajul este în sine o virtute care face să ofilească toate stângăciile de exprimare ale expeditorului.
Există însă ceva ce nu poate fi acceptat sub nicio formă: manelizarea urărilor. Decât să mă binecuvânteze cineva cu versuri de genul „Să ai bani să-i bagi şi-n cur / Să le-arăţi cât eşti de dur", mai bine să mă lase-n sărăcia mea! Câteva ore mai târziu, am primit şi o versiune personalizată: „Să ai bani să-i bagi şi-n cur / Că ai stofă de pandur". Aha!
Observaţi, desigur, paradigma cuvântului-cheie: stofă. De unde se vede că expeditorul a adoptat stilul mecanic, specific celor care trimit aceeaşi urare la toate numerele din agenda telefonului.
Între cele două forme de manifestare a filosofiei de viaţă bazate pe familia de rime a cuvântului „dur", am fost alintat cu o dulceaţă de urare: „Anul nou - o bucurie / Viaţa toată să vă fie / Maşini şi fericire / Sănătate şi iubire / Case mari ca în poveşti / Nu-i de-ajuns să le doreşti / Ţipă, luptă, dă din coate / Şi le vei avea pe toate".
Scurtă analiză literară. Autorul anonim - preluat la grămadă şi multiplicat la toată agenda telefonică a cocalarului nostru - vorbeşte mai întâi despre bucurie - să fie primită! Apoi trece brusc la ce-i arde maţul lui gros: „maşini şi fericire"... „case mari ca în poveşti"... D'alea cu cocoşei la streşini, dacă se poate! Ca să mănâncă şi gura lui, să moare duşmanii dă năcaz!
Dar mesajul nu se limitează la urări, ci oferă şi reţeta succesului: „Ţipă, luptă, dă din coate/ Şi le vei avea pe toate".
Completarea vine de la un alt binevoitor: „Să fii tare ca un taur / Şi să ai dinţii de aur". Mulţumesc, nu!
Dar sectorul imobiliar revine în forţă: „Vile mari, dar şi palate / Să vă bucuraţi