Adi Mutu este un fotbalist care se îndreaptă spre linia de sosire, având în vedere că împlineşte 31 de ani chiar în această săptămână.

A fost un aventurier toată viaţa, împletind un talent strălucit cu un caracter efervescent. Talentul l-a mânat de la Piteşti în Ştefan cel Mare, mai departe la Verona, Parma, Chelsea, Juventus şi Fiorentina. La săltat, de asemenea, în echipa naţională, unde în 67 de meciuri a marcat 29 de goluri.

Caracaterul l-a împins în conflicte penibile, cum ar fi înfruntarea marelui Dobrin, divorţul penibil de Chelsea, desconsiderarea lui Răzvan Lucescu şi a cabinei tricolore. Să recunoaştem, avem de-a face cu un fel de satir deghizat în fotbalist.

Apusul carierei înseamnă o răscruce de drumuri. Obsesia unei sume imense de bani, datorată lui Chelsea, de unde a plecat cu tincheaua legată de coadă, îl determină să adulmece contracte noi, mănoase, fie şi sub culori mai puţin prestigioase decât ale Fiorentinei.

El e ca şi intrat într-un labirint unde potecile îl pot duce în fotbalul englez, turcesc, rus sau arab. Mutu nu este nici erou, nici victimă.

El este un fenomen natural. Talentat, frumuşel, tupeist, nestatornic, cariera lui curge sub semnul predestinării.