Diviziunea muncii devine, în epoca noastră, o probă a democraţiei în acţiune. Ea este şi un exerciţiu al solidarităţii.
Ce-ar fi să facem toţi acelaşi lucru? Paleta largă de preocupări a societăţii moderne obligă la specializări ferme. Preşedintele Băsescu şi Guvernul său de serviciu au înţeles în profunzime acest imperativ.
În acest sens, fiecare segment al întregului îşi are locul său în această moară de principii şi însărcinări. Poporul român a fost fericit, fără îndoială, când a văzut imagini ale petrecerii de la Sinaia, în care era sărbătorită, pentru meritele sale faţă de naţiune, doamna Elena Udrea.
Printr-un fel de lentile ceţoase, în restaurantul unde preşedintele Băsescu, premierul Boc, preşedintele Anastase, ceilalţi tovarăşi din conducerea de partid şi de stat prestau pentru patrie, se vedea efortul, ni se releva zbuciumul, dădea pe dinafară eroismul în dăruirea liderilor faţă de cauză. Şi mai reieşea din atitudinea lor ideea mereu subliniată de preşedintele Băsescu: solidaritatea naţională înainte de toate!
Imagini imediat următoare ale televiziunilor aduceau în prim-plan probleme mai mici, dar importante şi ele, cum ar fi calamităţile naturale, sutele şi sutele de maşini înzăpezite, dezgheţurile producătoare de inundaţii, izolările de cartiere şi de sate, banale nevoi obşteşti, cum ar fi pâinea şi apa bună de băut, în general chestiuni omeneşti de fiecare zi şi de fiecare nenorocire. Dacă oamenii aflaţi în această situaţie grea nu-şi pierdeau şi contactul cu electricitatea şi ar fi putut urmări programul televiziunilor bucureştene, ei s-ar fi simţit mândri de veselia şi de solidaritatea echipei conducătoare, parte din puternica solidaritate naţională. Căci nimic nu e mai frumos decât cuplarea într-un mecanism inteligent a minusului şi a plusului, ca la baterii. Calamitatea la nivel popular şi opulenţa la nivel p