Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasada SUA în Yemen, redeschisă

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 ianuarie 2010 ·

La două zile de la decizia autorităţilor americane de a închide reprezentanţa diplomatică în Yemen, din cauza ameninţărilor teroriste, ambasada a fost redeschisă astăzi, anunţă AFP. Sursa: AFP Photo Totuşi, ambasada Franţei şi cea a Marii Britanii au rămas închise, după ameninţările organizaţiei teroriste al-Qaida, care a revendicat atentatul eşuat din ziua de Crăciun împotriva unui avion american.

Într-un comunicat publicat pe site-ul ambasadei, autorităţile americane precizează că decizia de a redeschide reprezentanţa diplomatică a fost luată după succesul operaţiunilor antiteroriste derulate de forţele de securitate yemenite din nordul capitalei. Aici au fost ucişi doi presupuşi membrii ai reţelei teroriste.

Măsuri de securitate drastice

Totuşi, oficialii au precizat că ameninţările există în continuare şi sunt la un nivel ridicat, iar cetăţenii americani din Yemen trebuie să rămână vigilenţi şi să-şi ia măsuri de securitate.

Administraţia americană a mai anunţat, în acelaşi comunicat, că le mulţumeşte autorităţilor din Yemen pentru eforturile derulate pentru a dezorganiza reţeaua al-Qaida în Peninsula Arabică, eforturi pe care le va sprijini în continuare.

Şi ministrul yemenit de interne a precizat că a arestat cinci terorişti şi că autorităţile din capitala Sanaa sunt capabile să asigure securitatea pentru ambasade şi străinii din toată ţara.

În plus, oficialul a precizat că au fost întârite măsurile de securitate din jurul reprezentanţelor diplomatice şi în locurile frecventate de străini.

Ramura al-Qaida din Peninsula Arabică a revendicat atentatul eşuat pus la cale de un nigerian chiar din ziua de Crăciun la bordul unui avion care efectua cursa Amsterdam-Detroit.

CITIŢI ŞI:

SUA şi Marea Britanie au închis ambasadele din Yemen

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum o ora
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 20 minute
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum o ora
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum o ora
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 46 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

GALERIE FOTO Tricolorii s-au pregătit pe stadionul din Köln pentru confruntarea de sâmbătă cu Belgia

Mediafax acum 23 minute
Echipa naţională de fotbal a României a desfăşurat în această seară antrenamentul oficial pe stadionul din Köln, în vederea meciului de mâine, cu Belgia, programat la ora 22:00, ora României. Antrenamentul a durat 45 de minute, iar primele 15 minute

Lidera extremei drepte din Franța, Marine Le Pen: Lui Macron nu-i va rămâne decât demisia pentru a ieşi din criza politică

G4Media acum 16 minute
Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a apreciat vineri că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne „decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică” declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară) şi convocare

Vremea

București
acum

28°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

27°
vin.

20°/37°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°