Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ZIUA nu mai apare. ZIUA de Constanta va fi in continuare pe piata

Publicat in Ziua Constanta, marți 5 ianuarie 2010 ·

În cursul acestei după-amiezi, conducerea ZIUA a anunţat că se va închide oficial. Mâine va fi ultima zi în care cotidianul ZIUA va apărea la chioşcurile de ziare dar va continua să apară o perioadă on-line.

În ciuda acestei veşti, noi vom fi în continuare pe piaţă.

Conducerea ziarului a trimis în cursul zilei de azi un e-mail prin care îşi anunţă angajaţii de decizia luată.

Aşa arată e-mailul primit de jurnaliştii de la ZIUA:

„Stimaţi colegi,

Faţă de dumneavoastră, din punct de vedere moral, îmi asum întreaga responsabilitate pentru situaţia în care se află Grupul de presă ZIUA.

Vă mulţumesc pentru că, în ultimii doi ani, aţi fost alături de mine şi m-aţi ajutat, în condiţii extrem de vitrege, să ţin în viaţă cotidianul ZIUA fără ca acesta să primească vreun sprijin financiar extern.

Stimaţi colegi,

Mă văd nevoit să vă anunţ că proprietarii Grupului de presă ZIUA au luat decizia de a suspenda apariţia cotidianului ZIUA, ediţia print, începând cu joi, 7 ianuarie 2010, până la echilibrarea balanţei financiare.

Ediţia online a ziarului ZIUA va continua să fie editată în aceleaşi condiţii ca şi până acum.

Începând cu data de 6 ianuarie 2010, toţi angajaţii grupului de presă ZIUA care nu fac parte din echipa redacţională ZIUA online vor primi preavizul legal de încheiere a contractelor de muncă.

Vă mulţumesc că aţi realizat vreme de 15 ani un ziar decent, puternic, un nume care a fost de multe ori fruntea presei româneşti.

ZIUA este un brand care nu o să dispară".

Cu mult respect,

Mihai Pâlşu

Director general ZIUA

În cursul acestei după-amiezi, conducerea ZIUA a anunţat că se va închide oficial. Mâine va fi ultima zi în care cotidianul ZIUA va apărea la chioşcurile de ziare dar va continua să apară o perioadă on-line.

În ciuda acestei veşti, noi vom fi în continuar

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 7 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 12 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 9 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°