Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua l-a luat pe Jelev

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 ianuarie 2010 ·

“Roş-albaştrii” au pus mâna pe fundaşul bulgar. În schibul lui Jelev, Oţelul Galaţi îl vor primi pe Răzvan Ochiroşii,. Mijlocaşul va fi deţinut în coproprietate de Steaua şi Oţelul, în cote egale. Sursa: Vlad Stănescu

Gigi Becali (foto) i-a făcut pe plac antrenorului Mihai Stoichiţă şi l-a adus de la Oţelul pe bulgarul Jivko Jelev. Fugit de la echipă de câteva luni, Jelev fusese suspendat pe termen nelimitat de clubul Oţelul. În acest moment, el intrase în ultimele luni de contract cu echipa de la Dunăre şi putea semna cu orice echipă. “Nu va pleca aşa uşor”, declara ieri, pentru evz.ro, Marius Stan, preşedintele Oţelului. Stan şi Gigi Becali au bătut astăzi palma pentru înrolarea lui Jelev sub culorile Stelei.

În vârstă de 31 de ani, Jelev a jucat ultima oară pe 8 noiembrie, după care, supărat că nu şi-a primit banii din contract, a fugit acasă, în Bulgaria. El a evoluat în cariera lui Beroe Stara Zagora, Litex Loveci şi Olimpik Teteven.

"Ochiroşii va pleca la Galaţi şi va fi deţinut în coproprietate cu noi. Pe mine nu mă interesează cine avea dreptate, eu mi-am dorit acest jucător. Stoichiţă mi-a spus că garantează pentru el. Poate să fie bine şi pentru Ochiroşii şi pentru Steaua, pentru că aici nu joacă. Poate renaşte la Galaţi! Are o clauză că îl putem lua după un an de zile oricând vrem. Cu Jelev am făcut contractul, a cerut 150 de mii salariu şi i-am spus că la Steaua nu poate lua mai mult de 10 mii pe lună. Există excepţii: Kapetanos şi încă alţi jucători. Dar i-am spus că şi la fiecare şase luni, eu pot să reziliez unilateral contractul, iar tu poţi să ceri 150 de mii de euro pe an. Dacă face treaba la Steaua, îi dau banii, dacă nu, pot să reziliez contractul. Jelev a spus că se bazează pe calităţile lui şi a semnat contactul", a declarat Becali la gsptv.

CITIŢI ŞI:

Cum a ajuns Jelev în Ro

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 5 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 14 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 13 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 10 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Cine e Elena Lasconi, noul șef al USR. Drumul de la televiziune către candidatura la prezidențiale

Adevarul acum 13 ore
Elena Lasconi, noul președinte al USR, care a afirmat că își va asuma candidatura la alegerile prezidențiale din acest an, și-a inceput cariera în politică în 2019, după 25 de ani de televiziune. Acum, Lasconi este la al doilea mandat de primar în C

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 7 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 8 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

1.053 de posturi în Poliţie, scoase la concurs. 453 pentru „civili”

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Poliţia Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofiţeri de poliţie, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenţilor în corpul ofiţerilor, precum şi 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă. Înscrierile se fac online,

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

19°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°