Ministerul Dezoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, va avea maxim 900 de posturi, din care 63 reprezină posturi aferente consilierilor pentru afeceri europene, 7 fiind detaşaţi permanent ai României pe lângă Uniunea Europeană.
De asemenea, din numărul total de posturi, 28 vor fi utlizate pentru reprezentanţele de promovare turistică din străinătate. Ministerul nou înfiinţat va prelua personalul de la Ministerul Turismului şi de la cel al Dezvoltării Regionale şi Locuinţelor.
Ministerul nou are în dotare, pentru activităţi specifice desfăşurate pe întreg teritoriul naţional, 62 de autoturisme cu un consum lunar de carburant de aproximativ 450 de litri pentru fiecare autoturism. La acestea se mai adaugă câte două autoturisme, cu un consum lunar de 150 de litri de carburant de autoturism, pentru fiecare reprezentanţă de autorizare turistică din ţară şi din străinătate.
MDRT exercită funcţiile de planificare strategică, reglementare şi avizare, reprezentare, de autoritate de stat în domeniile sale de activitate, de administrare, implementare a programelor finanţate din fonduri comunitare, naţionale, promovare a destinaţiilor turistice naţionale, monitorizare şi control, coordonare etc. Hotărârea privind organizarea şi funcţionarea MDRT a fost publicată ieri în Monitorul Oficial numărul 2.
Ministerul Dezoltării Regionale şi Turismului (MDRT), condus de Elena Udrea, va avea maxim 900 de posturi, din care 63 reprezină posturi aferente consilierilor pentru afeceri europene, 7 fiind detaşaţi permanent ai României pe lângă Uniunea Europeană.
De asemenea, din numărul total de posturi, 28 vor fi utlizate pentru reprezentanţele de promovare turistică din străinătate. Ministerul nou înfiinţat va prelua personalul de la Ministerul Turismului şi de la cel al Dezvoltării Regionale şi Locuinţelo