Dacă nu şi-ar fi pierdut viaţa într-un tragic accident rutier, agentul Florin Meliu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, ar fi devenit tată. Soţia sa a dat naştere, de curând, unei fetiţe. Micuţa poartă numele Floriana, în memoria tatălui său. Amintim că poliţistul a murit pe 5 aprilie 2009, la câteva zile după ce a fost implicat într-un accident rutier, petrecut pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul complexului comercial Metro 1. Potrivit anchetatorilor, Meliu, în vârstă de doar 26 de ani, se afla la volanul unui autoturism Daewoo Nubira şi se îndrepta spre intersecţia cu strada Baba Novac. Ajuns în faţa complexului Metro, i-a fost tăiată faţa de o maşină care doar ce ieşise din parcare. Pentru a evita impactul, poliţistul a tras de volan stânga, dar a pierdut controlul asupra maşinii, a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu maşina de un TIR care circula regulamentar. A fost transportat în stare critică la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, însă inima sa a cedat la câteva zile după accident. Dacă nu şi-ar fi pierdut viaţa într-un tragic accident rutier, agentul Florin Meliu, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, ar fi devenit tată. Soţia sa a dat naştere, de curând, unei fetiţe. Micuţa poartă numele Floriana, în memoria tatălui său. Amintim că poliţistul a murit pe 5 aprilie 2009, la câteva zile după ce a fost implicat într-un accident rutier, petrecut pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul complexului comercial Metro 1. Potrivit anchetatorilor, Meliu, în vârstă de doar 26 de ani, se afla la volanul unui autoturism Daewoo Nubira şi se îndrepta spre intersecţia cu strada Baba Novac. Ajuns în faţa complexului Metro, i-a fost tăiată faţa de o maşină care doar ce ieşise din parcare. Pentru a evita impactul, poliţistul a tras de volan stânga, dar a pierdut controlul asupra maşinii, a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu maşina de u