Sindicaliştii ameninţă că vor da în judecată Executivul dacă acesta nu-şi asumă iniţiativa transformării, prin ordonanţă de Guvern, a coeficientului 1 din Legea salarizării unitare în salariul minim pe economie, cu valoarea de 705 lei.
Liderii sindicali s-au declarat nemulţumiţi în urma întâlnirii care a avut loc ieri la Ministerul Muncii, anunţând greve şi proteste de stradă, pe fondul creşterii preţurilor şi scăderii nivelului de trai. Cea mai mare nemulţumire este legată de salariul minim pe economie, care din start este discriminatoriu, urmând a creşte până la 705 lei numai sectorul bugetar, în timp ce în sectorul privat va rămâne de 600 de lei.
"Primul gest de acţiune pe care îl vom face va fi să acţionăm în justiţie Guvernul României. În următoarele două săptămâni, lucrurile vor trebui tranşate. Sunt obligaţi să dea o hotărâre de guvern prin care să stabilească nivelul salariului minim în 2010", a declarat Dumitru Costin, liderul Blocului Naţional Sindical (BNS). Sindicaliştii ameninţă că vor da în judecată Executivul dacă acesta nu-şi asumă iniţiativa transformării, prin ordonanţă de Guvern, a coeficientului 1 din Legea salarizării unitare în salariul minim pe economie, cu valoarea de 705 lei.
Liderii sindicali s-au declarat nemulţumiţi în urma întâlnirii care a avut loc ieri la Ministerul Muncii, anunţând greve şi proteste de stradă, pe fondul creşterii preţurilor şi scăderii nivelului de trai. Cea mai mare nemulţumire este legată de salariul minim pe economie, care din start este discriminatoriu, urmând a creşte până la 705 lei numai sectorul bugetar, în timp ce în sectorul privat va rămâne de 600 de lei.
"Primul gest de acţiune pe care îl vom face va fi să acţionăm în justiţie Guvernul României. În următoarele două săptămâni, lucrurile vor trebui tranşate. Sunt obligaţi să dea o hotărâre de guvern prin care să