Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viziunea lui Boc. Pensionarii, sursa de risipă a banilor de la buget - Revista presei interne

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Presa internă scrie despre atacarea ordonanţei ce vizează concedierea profesorilor, viziunea Guvernuluii Boc privind sursa de riripă a banilor, dar şi despre procedurile unui medic român din Germania. Printre alte subiecte, Berceanu promite 282 kilometri de autostradă, iar Salariul minim e considerat "discriminatoriu".

CITEŞTE ŞI: PENSIONARII AMENINŢĂ CU PROTESTE ÎN STRADĂ

Viziunea lui Boc. Pensionarii, sursa de risipă a banilor de la buget

Două ordonanţe de urgenţă succesive lasă să se întrevadă viziunea Guvernului Boc în ceea ce priveşte „eliminarea surselor de risipă şi gestionarea corectă a resurselor pentru a putea moderniza ţara”.

Printre cele mai importante „surse de risipă” identificate de Guvernul Boc se numară pensionarii, srie Gardianul. Prin urmare, va fi anulată legea care le acorda pensionarilor o compensaţie în bani pentru tichetele de călătorie pe calea ferată neutilizate, înlăturând astfel „abuzul” pensionarilor, care în loc să se plimbe cu trenul de-a lungul şi de-a latul ţării, preschimbau în bani biletele de tren oferite cu generozitate de către stat.

Un român, "stăpânul" inelelor care prelungesc viaţa

Chirurgul Octavian Bud oferă pacienţilor din Germania o şansă la o viaţă sănătoasă. Specializat în chirurgie metabolică, este adeptul intervenţiilor chirurgicale cât mai puţin invazive şi a perfecţionat, în acest sens, propriile tehnici.

Procedurile prin care, printre altele, implantează inele gastrice, pacienţilor obezi lipsiţi de alte alternative pentru a avea o viaţă mai sănătoasă, sunt într-o continuă perfecţionare, iar experimentele sale reuşite l-au adus în atenţie presei germane, informează Evenimentul Zilei.

Visul lui Berceanu: 282 km de autostradă din bani UE în 2015

Chiar dacă anul acesta nu vor fi inauguraţi decât 101,64 km de autostradă, pen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 22 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Egiptul va lăsa să intre ajutorul umanitar în Gaza prin punctul Kerem Shalom, anunță Casa Albă

Adevarul acum 46 minute
Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi s-a angajat, într-o discuţie cu omologul său american Joe Biden, să „lase să treacă asistenţa umanitară” în Fâşia Gaza prin punctul de trecere de la Kerem Shalom, din sudul Israelului, a transmis vineri Ca

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 18 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 7 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°