Fotbalul nostru cel manufacturier a ars artificial etapele mult visatei sale industrializări. Aşa se face că reminiscenţele perioadei cooperatiste persistă dincolo de impresia schimbării. Sosul minciunii îi furajează îndestulător pe reuşiţii capitalismului de tarabă care parazitează fotbalul.

Speculanţii care au prins osânză peste noapte, care au reuşit profituri maxime înainte de a afla cum se face banul şi ce valoare are el, au ales să investească în fotbal, deoarece numai astfel puteau să-şi târguiască, tot la preţ de speculă, o notorietate pe măsura fuduliei care-i caracterizează. Aceşti tarabagii au forţat la un moment dat creşterea abruptă a preţului de achiziţie a jucătorilor şi a salariilor din fotbal, sfidând realitatea economică conjuncturală.

Aroganţa unor patroni, dorinţa acestora de a-şi agăţa la butonieră preţuri capabile să umilească concurenţa, preţuri capabile să-i recomande în cartier ca oameni cu dare de mână, contau cu mult mai mult decât regula naturală a pieţei. Acum, prezentul strâmtorat îi sancţionează dur pe analfabeţii economiei de piaţă. Criza a grăbit momentul în care marii investitori din fotbalul nostru au ajuns să-şi dea arama pe faţă.

Mărinimia intruşilor din fotbal s-a ofilit. Iar beneficiarii acumulărilor primitive încearcă să depăşească impasul prin metode la fel de primitive. Patronii echipelor de primă divizie, în cârdăşie jegoasă cu simbriaşii de la LPF, au decis să umble discreţionar la contractele jucătorilor, să modifice unilateral convenţiile dintre club şi jucător, după cum le este voia şi după cum le sunt interesele. Staborul de la LPF a votat într-o mare veselie întru dorinţa patronilor. Pentru ca hotărârea aberantă a ligii să devină valabilă, ea trebuia trecută însă şi prin votul Comitetului Executiv al FRF.

Dumitru Dragomir a ales momentul realizării acestei cacealmale cu d