Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vor fi sau nu majorate pensiile în 2010?

Publicat in Adevarul, joi 7 ianuarie 2010 ·

UDMR spune că îngheţarea pensiilor este o măsură cu care nu poate fi de acord şi, prin urmare, s-ar putea abţine la votul asupra bugetului asigurărilor de stat pe 2010. Pe fondul acestei decizii, parlamentarii din comisiile reunite pentru muncă au votat pentru majorarea punctului de pensie cu aproape 100 lei, până la 826,2 lei.

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan însă, susţine că această propunere nu este una realizabilă pentru că nu sunt bani. “Pensiile nu se vor majora în cursul anului 2010. Ar fi vorba despre 15 miliarde lei, iar această sumă nu există pentru a asigura pensiile în noile condiţii. Este clar că pensiile nu vor creşte în acest an”.

Şeitan a arătat miercuri, la comisii, că valoarea punctului de pensie va fi 732,8 lei, pensia medie de 701,2 lei, iar numărul pensionarilor 4.690.000, pensiile urmând a fi păstrate la nivelul celor din 2009.

Punctul de pensie majorat la 826,2 lei de comisiile de muncă din Parlament

Premierul Emil Boc: “Bugetul de stat nu are soluţii financiare miraculoase”

“Proiectul de buget nu permite majorarea punctului de pensie. Dacă economia ne va permite, vom mări pensile. Dar orice sumă pusă într-o parte presupune luarea unor resurse financiare din altă parte. Niciun amendament nu poate fi acceptat dacă nu are sursa de finanţare asigurată", a spus Boc. De altfel, o astfel de măsură face parte din respectarea angajamentului faţă de FMI.

Avem două tabere: pe de o parte, guvernanţii spun că deficitul bugetar se va adânci cu două miliarde de euro dacă pensile cresc, iar pe de altă parte, susţinătorii măsurii pun totul pe seama capacităţii de gestionare a bugetului.

"Îngheţarea pensiilor înseamnă o lovitură foarte puternică pentru pensionari. În plus, noi ţinem la această majorare a pensiilor şi pentru că electoratul UDMR se constituie preponderent din populaţie mai bătrână", a explicat Karoly Kerekes, de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum o ora
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum o ora
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Marcel Ciolacu îi răspunde Mariei Zaharova: „Nu mai există limbă moldovenească. A fost o invenţie a Rusiei”

Adevarul acum 21 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că Rusia „vrea să incite” pe tema românilor din Republica Moldova şi a afirmat că limba moldovenească a fost „o invenţie” a Rusiei, potrivit Agerpres.

Roland-Garros: Nici Cristina Dinu nu a reuşit să obţină o victorie în turul trei al calificărilor

News.ro acum o ora
Cristina Dinu, locul 229 WTA, a pierdut, vineri, în faţa sportivei braziliene Laura Pigossi (119 WTA), în ultimul tur al calificărilor de la Roland-Garros. Pigossi s-a impus cu scorul de 6-2, 6-2, într-o oră şi patru minute. Tot vineri, Gabriela Rus

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum 43 minute
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 8 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Vremea

București
acum

24°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

20°
vin.

15°/20°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°