La originea natiunii a fost un viol. O cucerire violenta. Partea masculina era cea civilizata, rationala, organizata si europeana: invadatorii. Partea feminina era cea autohtona: violenta ei era mai spontana, mai eroica, mai individuala. Legenda pretinde ca asa s-au nascut locuitorii republicii latine, din aceasta incrucisare fara consimtire. Dar carte au invatat doar vreo doua mii de ani mai tarziu. In orice caz, pentru ca o natiune noua si sovaitoare in marele ei destin are nevoie de toti parintii, si violatorul, si victima sunt sarbatoriti egal, manualele si statuile publice au grija sa-i mentioneze si pe unii, si pe altii, sunt fondatori de drept egal. Un presedinte mai de demult a reclamat chiar pe constructorii necunoscuti ai unor monumente preistorice drept stramosi legitimi, si de la el incoace toate regimurile au sarbatorit nu stiu cate mii de ani de la fondarea civilizatiei locale.
Dar natiunea trebuie sa fie si republicana daca e serioasa. Ii trebuie o Constitutie. A fost adoptata una dupa marea revolutie. Cum, in mod evident, era un produs imperfect al istoriei, natiunea s-a pus pe produs avocati capabili sa o perfectioneze, emanand, desigur, din scoala autohtona de drept, localnicii care isi iau diplome din tarile unde statul de drept e ceva mai vechi fiind cunoscuti pentru predilectia de a ramane sa practice acolo. In orice caz, fiecare castigator al alegerilor, ca si cei care au ajuns la putere fara alegeri si-au lasat amprentele pe ea si exista o singura certitudine, ca cine e mai tare va dicta si cum se interpreteaza Constitutia. Dar asta nu conteaza, pentru ca natiunea s-a invatat demult sa traiasca paralel cu legile si reformele. Exista doar un bulevard al Reformei (purta numele unui monarh luminat, dar l-au schimbat), o piata a Constitutiei si mai multe partide cu reforma in titlu.
Ca sa supravietuiasca in frumoasa republica