Pe vremuri grele, tot profitorii din contractele cu statul prosperă, iar restul lumii trebuie să tacă şi să înghită.

În timp ce noul ministru al Sănătăţii umblă cu limba scoasă după chiftele fast-food cu gândul că va găsi în hamburger banii pentru salvarea bugetului, călătorul nevoit să străbată frumoasa noastră ţară constată că nu-i şade deloc bine cu drumul. Mai precis, călătorului i-ar sta bine dacă ar avea cu ce. Dar nu. Odată topită prima zăpadă mai serioasă a iernii, s-au dus şi mândreţe de drumuri. Şi odată cu ele, milioane şi milioane de euro. Dar ministrul Finanţelor nu pare deloc îngrijorat de această problemă.

Domnul Vlădescu ameninţă cu demisia dacă nu se îngheaţă pensiile în acest an. Contabiliceşte vorbind, nu există nicio legătură între hotdog, pensii şi asfaltări. Şi cu atât mai puţin între toate acestea şi ministrul Finanţelor.

Cu toate acestea, domnul Sebastian Vlădescu se pune în postura de a pleca din post dacă nu i se închide balanţa bugetară. Reflexul oricărui responsabil prins cu bugetul gol este fie să mai introducă un bir, o taxă, o impunere, fie să îngheţe veniturile celor mai vulnerabile categorii ale societăţii. N-am văzut până acum vreo mare lumină de finanţist care să vină şi să zică: „Băi fraţilor, ia mai strângeţi cureaua şi voi ăştia, regii asfaltului care faceţi miliarde la puşculiţa personală din aşa-zisa întreţinere a drumurilor!" Adică, pe vremuri grele, tot profitorii din contractele cu statul să prospere, iar restul să tacă şi să înghită.

Sunt rapoarte cât se poate de documentate care arată de câte ori plătim noi mai mult pentru un kilometru de drum, faţă de vecinii noştri din Uniunea Europeană. Achităm sume exorbitante pentru lucrări care nu ţin mai mult de o ninsoare. Scump şi prost. Dacă adunăm toate cheltuielile statului făcute în aceeaşi logică, vom vedea că bugetul ar putea ieşi pe plus c