Îi era silă de tot ce se petrecea în jurul său, era nemulţumită de toţi şi de toate. Nu-şi găsea locul. Era obosită. Ochii i se împăienjeneau, dimineaţa era mizerabilă pentru că o durea tot corpul şi abia se târa până la bucătărie ca să-şi facă un ceai şi o cafea. După ce şi-a băut ceaiul şi cafeaua parcă a început să-şi revină, dar senzaţia de greaţă nu dispărea.

Era ceva ce o nemulţumea atât de tare, încât o bloca la o cotă negativă şi nu reuşea să treacă de zero. Pe suflet avea obida aceea care nu-i dădea pace.

Şi-a mai făcut o cafea şi a luat-o în dormitor. Simţea nevoia să stea în pat, să se odihnească, să adune forţe noi şi să se izoleze de toţi. Încă două sorbituri calde de cafea şi gândul o duse cu ani în urmă şi, treptat, mai aproape, mai aproape... Ca într-un film se derulau amintirile şi-şi revedea familia, şi pe cei dragi, şi pe cei mai puţin dragi, şi pe cei care au ajutat-o, şi pe cei pe care i-a ajutat... Clic! Aici, ceva i-a întrerupt filmul, apare obida. Şi îşi zise proverbul cu facerea de bine. Înjură scurt, birjăreşte, şi mai soarbe din cafea. Hm! Parcă îi e mai bine, dar obida este tot acolo.

Se hotărî să depene în gând toate momentele sărbătorilor abia trecute, convinsă fiind că undeva s-a strecurat un eveniment cât de mic, dar care i-a dat existenţa peste cap. Crăciunul l-a făcut acasă, înconjurată de prietene şi de doi copii şi o nepoată. Revelionul l-a făcut tot acasă, dar cu prietenele şi cu nepoţica. De Sfântul Vasile au fost la vecina de la etajul V, pentru că-l serbau pe bărbatul său. Pe două ianuarie, au fost la Silvestru, avocatul de la trei, care le-a invitat de ziua lui. De duminică şi până de Bobotează s-a tot odihnit şi a tras la ceaiuri de s-a subţiat tot colesterolul şi grăsimea depusă. Cu o zi înainte de Bobotează a ţinut post negru. Numai starea de spirit nu se schimbase. Ce o enerva cel m