Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va urma China modelul cresterii si caderii economice a Japoniei?

Publicat in Ziare.com, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Economia Japoniei nu mai reprezinta un interes mondial, lucru demostrat si de lipsa de ingrijorare atunci cand ministrul nipon de Finante, Hirohisa Fujii, a demisionat. Toti ochii sunt acum atintiti catre China, care isi sarbatoreste zilnic "miracolul economic" si cresterea de doua cifre.

Este adevarat ca aceasta tara inregistreaza excedente comerciale si are uriase rezerve valutare, insa ar fi gresit sa se ignore ceea ce s-a intamplat si inca se intampla in tara Soarelui-Rasare. In primul rand, Japoniei este in continuare cea de-a doua mare economie, iar China ar tebuie sa mai astepte o perioada pentru a-si insusi acest statut, comenteaza Le Monde.

PIB-ul Japoniei este aproape de doua ori mai mare decat al Frantei si somajul ramane scazut, in ciuda recesiunii. In ceea ce priveste nivelul de trai, acesta il depaseste chiar si pe cel al Germaniei.

Japonia are, de asemenea, unul dintre cele mai mari bugete de cercetare si dezvoltare din lume, o retea de transport public de neegalat, cele mai importante companii din industria de automobile sau componente electronice si bijuteria Toyota.

Pe langa toate acestea, Japonia poate da lectii si despre dificultatile financiare. La sfarsitul anilor 1980, pretul locuintelor a crescut foarte mult. Capitalizarea Tokyo Stock Exchange a depasit-o in acea vreme pe cea de pe Wall Street si numarul de locuinte nevandute a fost in valoare de patru ori mai mare decat cel a Statelor Unite. In mod inerent, pentru Japonia in acea perioada au venit si marile falimente bancare.

Japonia si "capitalismul sau comunitar" nu si-au revenit niciodata de la acest colaps financiar. In douazeci de ani, Japonia a devenit dintr-o tara hiperdinamica si cuceritoare o tara imbatranita si timorata. Condamnata la o cresterea lenta, cu accente deflationiste, in Japonia nesiguranta si inegalitatae sociala

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Aventura României la Euro 2024 a început. România - Ucraina, scor 1-0 la pauză. Gol superb al lui Stanciu - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Naţionala de fotbal a României şi-a început aventura la Campionatul European de fotbal, luni, înfruntând în grupa E selecţionata Ucrainei. La meciul de la Munchen, de pe Allianz Arena, asistă mii de suporteri tricolori, între care se numără şi premi

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie la o bază militară din Cehia folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene

News.ro acum 44 minute
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate medie au fost

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 3 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Percheziţii ale procurorilor DNA la IPJ Cluj

Mediafax acum 5 ore
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite în cursul anului 2024, de

15 morţi şi zeci de răniţi, după ciocnirea a doua trenuri în India. Un vagon a rămas în poziţie aproape verticală, fiind proiectat peste celălalt tren - VIDEO, FOTO

News.ro acum 2 ore
Un tren de marfă s-a izbit luni de un tren de pasageri care staţiona, în statul indian Bengalul de Vest, cel puţin 15 persoane pierzându-şi viaţa, iar câteva zeci fiind rănite, a anunţat poliţia, un accident pe care autorităţile feroviare l-au pus p

Marcel Ciolacu şi Markus Soder vor coordona prima şedinţă comună de guvern România-Bavaria

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Cioacu se află, începând de luni, într-o vizită oficială de două zile în Landul Bavaria, Germania, în contextul marcării a 25 de ani de relaţii bilaterale româno-bavareze. „Împreună cu miniştri români şi cu deputatul minorităţii ger

Fostul director al Ambulanței Neamț, trimis la închisoare pentru luare de mită. Cât era șpaga minimă pentru angajare. Președintele unei comisii de examinare: „Știți medicină de urgență cât păr pe broască”

G4Media acum 3 ore
Fostul director al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Neamţ, Dan Morenciu, a fost condamnat definitiv pe 13 iunie, de Curtea de Apel Bacău, la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Dan Morenciu cer

UPDATE - Iaşi: Un autocar cu 55 de persoane şi două maşini în care se aflau şapte persoane, accident la Podu Iloaiei / Plan Roşu de Intervenţie / Se verifică starea tuturor celor implicaţi

News.ro acum 6 ore
Autorităţile din Iaşi au activat, luni, Planul Roşu de Intervenţie după ce un autocar cu 55 de persoane şi două maşini s-au ciocnit la Podu Iloaiei. UPDATE: ”În accidentul rutier au fost implicate un autocar (53 pasageri şi 2 soferi) şi 2 autoturism

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°