Nu stiu cum ar trebui sa primim noul an. Cu bucurie, cu tristete, cu indiferenta? Se anunta un an greu, cu un somaj in crestere, cu proteste sociale previzibile, cu oameni care vor saraci si vor trece la acte disperate. Aproape ca un asemenea scenariu nu ne mai emotioneaza. Daca ne mai si gandim ca nu mai sunt decat doi ani pana in 2012, atunci ne piere cheful de viata sau dimpotriva il exacerbam ca sa nu ne prinda, cum ar veni spus, sfarsitul lumii cu burta goala si cu ranita de voluptati neepuizata. In regimul trecut cei care-si mai amintesc stiu foarte bine ca nu erau culori. Regimul comunist a fost un regim decolorat, monocrom, dominat de un gri sau un cenusiu care voia sa exprime resemnarea si lipsa de orizont. Dupa 1989 am crezut ca recastigam culorile. Aveam nevoie de o gama cromatica fie si tipatoare ca sa ne insufletim viata care pana atunci parea asezata sub cripta. La inceput asa au stat lucrurile. Ne bucura fiecare afis, fiecare reclama, fiecare vedeta care-si expunea farmecele fara perdea. Tabloidele se impotriveau vehement fostului regim si sfidau trecuta si stupida cenzura. Dar treptat ne-am dat seama ca acest gen de biruinta este iluzoriu. Tabloidele, in ciuda caracterului lor din ce in ce mai provocator, au devenit sterse. Programele de televizor, dominate de emisiuni de divertisment din ce in ce mai agresive, nu ne mai intereseaza. Ne uitam la ele cu ochii goi sau albi, asa cum inainte priveam conferintele de partid. In pofida cromaticii abundente traim din nou intr-o dictatura a gri-lui fiindca sufletul romanului mediu apartine unui om obosit. Ce putem face ca sa iesim din aceasta moleseala? Fiecare, ca sa supravietuiasca, isi consolideaza egoismul. Strange pentru el si pentru familia lui, societatea l-a instrainat, se simte indiferent sau chiar inrait fata de o lume in care idealurile colective au murit. In mod paradoxal, concertele cenaclului Fla