Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stieg Larsson creează intrigi poliţiste şi după moarte

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Moştenirea scriitorului suedez Stieg Larsson, ale cărui romane poliţiste s-au vândut în tiraje excepţionale în întreaga lume, face ca viaţa scurtă a autorului să pară, la rândul ei, un thriller. Sursa: David Lagerlof (EXPO)

Stieg Larsson a murit în 2004, la vârsta de 50 de ani, în mod neaşteptat, în urma unui crize cardiace. Autor ale cărui cărţi s-au vândut în Suedia mai bine decât Biblia, Larsson este un mit modern, el devenind postum unul dintre scriitorii cel mai bine vânduţi din lume.

Trilogia sa “Millennium”, apărută în România la Editura Trei, s-a vândut în întreaga lume în mai bine de 20 de milioane de exemplare. Jurnalistul, al cărui debut scriitoricesc au fost aceste prime trei părţi din trilogia “Millennium”, dintr-o serie de zece, a murit la scurt timp după ce predase manuscrisele unei edituri.

Romanele poliţiste, caracterizate de o complexitate atipică genului, în care personajele sunt construcţii cu o psihologie profundă, acţiunea cu adânci implicaţii socio-politice, s-au vândut doar în Suedia în mai mult de 2 milioane de exemplare, în Norvegia în numai două zile s-au vândut peste 100.000, iar în Franţa se vând până astăzi 3.000 de exemplare pe zi.

Doar exemplarele vândute în Europa au făcut încasări de peste 13 milioane de euro. Moştenirea scriitorului este pe măsura succesului cărţilor sale, iar moştenitorii săi duc, începând de atunci, o luptă scandaloasă pentru împărţirea averii agonisite postum.

O compensaţie de două milioane de euro

Cei trei moşteniori sunt tatăl scriitorului, fratele acestuia şi fosta lui parteneră de viaţă, Eva Gabrielsson. Aceasta din urmă se simte nedreptăţită de familia lui Larsson, căreia i-a revenit prin lege moştenirea integrală a autorului, deşi ea este cea care şi-a petrecut cu el ultimii 30 de ani de viaţă.

Gabrielsson încearcă

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum o ora
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 45 minute
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 49 minute
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum o ora
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 2 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 7 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 6 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va efectua o vizită în Republica Moldova

Adevarul acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va întreprinde săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova, unde va avea mai multe întrevederi, inclusiv cu președintele Maia Sandu, potrivit responsabililor Departamentului de Stat al Americii. 

Timişoara: Bătaie între vecini, din cauza unei pungi cu gunoi aruncată la o altă scară a unui bloc de locuinţe

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi s-au luat la bătaie, vineri, pe o stradă din Timişoara, după ce unul dintre ei a aruncat punga cu gunoi la o altă scară a blocului de locuinţe. Jandarmii au intervenit pentru aplanarea conflictului. Unul dintre bărbaţi a fost dus la spit

Vremea

București
acum

20°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

23°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°