Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concert „All Stars” în această seară în Gold Time

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

Băimărenii vor avea parte în această seară de un concert de muzică de calitate oferit de cei cinci membrii ai trupei „All Stars”. Spectacolul va începe de la ora 22.00, în clubul băimărean Gold Time. „All Stars” este o reuniune de muzicieni arădeni şi băimăreni, care s-au afirmat şi în alte trupe.

Ciprian Mateian - chitară şi voce, Lorena Mateian – voce, Alin Vâcean – clape, Tibi Back – chitară bas şi Dragoş Butaş – tobe, cam asta înseamnă formaţia „All Stars”. „Ne-am gândit să venim cu ceva nou pe piaţă, astfel că «All Stars» este un concept diferit, care sperăm că va fi de un real succes”, spune Ciprian Mateian, solistul trupei.

Cover-uri după melodii celebre

Concertul celor cinci va cuprinde 24 de piese, cover-uri după hituri semnate de Booka Shade, Norah Jones şi Deep Purple. Membrii formaţiei le promit celor prezenţi o noapte de neuitat, mai cu seamă că show-ul lor va fi de fapt o împletire a genurilor de la pop până la rock. „Este primul concert pe care îl susţinem în această formulă în Baia Mare. Vom reveni în oraş cu proxima ocazie, însă, până atunci vom concerta la Cluj”, subliniază Ciprian Mateian. Chiar dacă proiectul muzical „All Stars” se află la început, solistul trupei nu este un debutant în ale muzicii. El a mai activat în trupe ca Gaşca de acasă, Compact, Mircea Rusu Band, Paula Seling, Narcisa Suciu şi Jam.

10 lei biletul

Concertul din această seară va dura aproximativ o oră şi jumătate, iar cei care vor să ia parte vor trebui să scoată din buzunar 10 lei pentru intrare. „Le promitem celor prezenţi un concert de calitate, cu muzică bună şi distracţie pe măsură”, conchide Mateian.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ambasadorul SUA: Sperăm ca reputația României, ca partener democratic de încredere în Europa și în comunitatea euroatlantică, să rămână intactă

Wall-Street.ro acum 23 minute
Scopul fundamental al unor alegeri libere şi corecte este de a asigura că cei care guvernează au un mandat clar din partea cetăţenilor pe care îi reprezintă, afirmă ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Kathleen Kavalec, transmite Ag

Președintele Klaus Iohannis, la finalul mandatului „Ştiu că am făcut greşeli, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 30 noiembrie 2024, la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul recepției oferite cu prilejul Zilei Naționale a României. În cadrul discursului, președintele s-a adresat românilor cărora la fi

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 - Peste 160.000 de persoane au votat, până la ora 22.00, în secţiile din străinătate/ În Marea Britanie, numărul votanţilor se apropie de 30.000/ PREZENŢA în timp real

News.ro acum 43 minute
Peste 160.000 de persoane au votat la secţiile din străinătate pentru alegerile parlamentare, până la ora 22.00. În Marea Britanie, numărul voturilor se apropie de 30.000, în timp ce în Italia sunt peste 25.000 de votanţi, iar în Germania s-au înreg

Marius Tucă Show începe duminică, 1 decembrie, de la ora 19.00, live pe Gândul.ro. Ediție Specială – România votează!

Cancan acum 46 minute
Invitații zilei sunt: Ion Cristoiu, publicist și scriitor, Victor Ponta, fost premier al României, H. D. Hartmann, profiler și analist, Mirel Palada, sociolog, Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live

Iohannis: Nu votăm pentru a sancţiona, ci pentru a rămâne o ţară a libertăţii sau a ne prăbuşi într-o izolare toxică/ Nu există politicieni perfecţi, nici personalităţi mesianice, cu soluţii miraculoase. Cei care pretind că le au vor produce deraierea

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, sâmbătă seară, în discursul ţinut la recepţia de Ziua Naţională a României, că ştie că românii îşi pierd încrederea în ”instituţiile statului, în puterea şi în legitimitatea votului”, el făcând apel la autori

Rusia a discutat cu Turcia și Iran despre situația "periculoasă" din Siria. "Necesitatea de a coordona o acțiune comună"

Ziare.com acum o ora
Rusia a anunţat sâmbătă, 30 noiembrie, că a discutat în convorbiri separate cu Iranul şi Turcia situaţia "periculoasă" din Siria, după capturarea de către jihadişti şi aliaţii lor a celei mai mari părţi a oraşului Alep. Rusia şi Iranul sunt principa

BEC Activitatea de renumărare şi reverificare a buletinelor de vot nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate

Ziua Constanta acum 4 ore
Având în vedere informaţiile apărute in spaţiul public privind procesul de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi cele nule la alegerile pentru Preşedintele României din data de 24 noiembrie

Charles Kushner, numit de Trump ambasador al SUA în Franţa

Mediafax acum o ora
ULTIMELE ȘTIRI Iohannis susține ultimul discurs ca Președinte înainte de 1 Decembrie: „Vă cer iertare. Ne aflăm în fața unei decizii existențiale” Caraş-Severin: USR şi AUR au refuzat să semneze procesele verbale pentru renumărarea voturilor Israelu

Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea a fost deschis. ILUMINATUL FESTIV s-a aprins în tot orașul

Gazeta valceana acum 2 ore
În seara de sâmbătă, 30 noiembrie 2024, Târgul de Crăciun din Râmnicu Vâlcea a fost inaugurat, zecile de căsuțe din Scuarul Mircea cel Bătrân fiind puse la dispoziția persoanelor interesate de achiziționarea unor produse specifice acestui moment al

PSD dezminte afirmațiile USR: „Marcel Ciolacu este la numai 300 de voturi faţă de Elena Lasconi”

Libertatea acum 5 ore
Lucian Romaşcanu, unul dintre comunicatorii PSD și un apropiat al președintelui demisionar Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă 30 noiembrie, că afirmaţiile prim-vicepreşedintelui USR, Dominic Fritz, privind renumărătoarea voturilor primului la prezid

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/7°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

sâm.

5°/12°
dum.

7°/10°
lun.

8°/9°
mar.

7°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/5°
dum.

2°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

2°/8°
dum.

4°/9°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°