Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hamburgerii şi shaorma cu taxă ajung în mâna elevilor

Publicat in Adevarul, vineri 8 ianuarie 2010 ·

În schimb, administratorii cofetăriilor nu văd cu ochi buni o posibilă majorare a preţurilor la dulciuri, care şi aşa au tot mai puţină priză la copii.

Iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a taxa produsele bogate în calorii, precum cele de timp fast-food, dulciurile şi sucurile, creează mari probleme administratorilor de cofetării.

„Ne va afecta foarte mult această taxă. Deocamdată, nu ştim care vor fi majorările, dar şi 10 bani dacă se adaugă, vom pierde clienţi. Mersul la cofetărie a devenit un obicei tot mai rar în familiile pietrene“, a declarat Ciprian Aursulesei, administratorul unei cofetării din oraş.

Elevii salvează afacerile fast-food

Nici producătorii de băuturi răcoritoare nu vor scăpa de taxa pe care mai-marii Sănătăţii vor să o introducă. Pietrenii ar putea plăti mai mult pe sucuri şi implicit vor cumpăra mai puţin.

„Nu sunt de acord cu această taxă pe viciu îndreptată spre alimentaţia publică. Produse precum sucurile, cartofii prăjiţi şi prăjiturile nu trebuie puse laolaltă cu tutunul şi alcoolul. Vom fi afectaţi pentru că oamenii vor cumpăra numai ce va fi absolut necesar“, a precizat Anca Rădilă, administratorului unei firme de producere şi îmbuteliere a băuturilor carbogazoase.

Singurii care privesc cu optimism situaţia sunt liceenii din oraş, care nu se dezmint şi promit că nu vor renunţa la plăcerea unui hamburger între orele de curs. „Eu mănânc un hot-dog zilnic pentru că nu apuc să-mi pregătesc nimic de-acasă. Nicio taxă nu poate să ne oprească să ne păstrăm obiceiurile“, a spus Ionuţ Tănăsescu, liceean în ultimul an la Colegiul „Calistrat Hogaş“.

La fiecare lună, o nouă tonetă fast-food

În ultimele şase luni, în Piatra Neamţ opt tonete de tip fast-food au apărut în preajma şcolilor. Administratorii acestora nu se tem de taxă şi cred că dacă-i vor convinge pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum o ora
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Cupe europene – echipele româneşti şi-au aflat adversarele din turul secund

Mediafax acum 13 minute
În cazul în care nu va obţine calificarea în primul tur preliminar al Ligii Campionilor, cu Virtus AC, FCSB va întâlni echipa învinsă din meciul Flora Tallinn (Estonia) - NK Celje (Slovenia), disputată tot în primul tur preliminar al Champions Leagu

O femeie a încercat să dea foc Primăriei Ploieşti

Mediafax acum o ora
O femeie de 49 de ani a încercat, miercuri, să dea foc Primăriei Ploieşti. A împrăştiat benzină, dar a fost oprită înainte de a da foc clădirii.

A fost descoperit cel mai VECHI vin din lume. A fost produs în Europa, în urmă cu mii de ani

Gandul acum 34 minute
Oamenii de ştiinţă au identificat cel mai vechi vin din lume, o picătură de vin alb cu o vechime de aproximativ 2.000 de ani. A fost descoperită într-un sit funerar din Roma Antică, situat în sudul Spaniei, potrivit Agerpres. Vinul a fost descoperit

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum o ora
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

VIDEO Celebrul complex Stonehenge, acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu

Mediafax acum o ora
Celebrul complex Stonehenge a fost acoperit cu vopsea portocalie de protestatari de mediu. Incidentul s-a produs cu o zi înainte de evenimentele programate la faţa locului pentru marcarea solstiţiului de vară.

Ziua Europeană de prevenire a furturilor din locuințe: activități preventive în județ

Botosani News acum o ora
Astăzi, 19 iunie a.c. , cu ocazia Zilei Europene de prevenire a furturilor din locuințe, polițiștii botoșăneni au desfășurat activități preventiv-informative în rândul cu cetățenilor, oferindu-le sfaturi pentru siguranța locuințelor. Ziua Europeană

Șeful IPJ Alba, comisarul șef Florin Dogaru, a fost schimbat din funcție

Adevarul acum 45 minute
Schimbări la șefia Inspectoratului de Poliție Județean Alba. Comisarul șef Florin Dogaru a fost înlocuit din funcție, au transmis miercuri, 19 iunie, pentru Agerpres, surse din cadrul instituției.

Vremea

București
acum

36°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

30°
mie.

21°/30°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

36°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°