Ne plac tuturor imaginile ambientelor prezentate în paginile revistelor din care ne inspirăm pentru propriile case. Oricât le-am studia, parcă nu reuşim totuşi să surprindem întreaga atmosferă, astfel încât să o imprimăm compoziţiilor noastre. Să analizăm deci pe îndelete toate detaliile unui astfel de interior.
Caracteristicile stilurilor de amenajări le discutăm mereu şi sunt în mare cunoscute de cei mai mulţi dintre noi. Dar ne-am gândit acum să facem studiu de caz pe un spaţiu anume, să identificăm etapele şi să analizăm elementele care vor compune în final atmosfera dorită, după ce ştim exact care este direcţia stilistică preferată.
Din fericire, epoca în care trăim este guvernată de mare flexibilitate de mişcare şi de informare şi, de aceea, oricare dintre noi poate deveni un profesionist în amenajarea propriului spaţiu.
Dincolo de etapele de şantier care trebuie depăşite, stabilirea bugetului şi conturarea unui proiect clar de mobilare ne uşurează munca şi ne trimit exact la ţintă. Ştim câţi bani avem, putem stabili priorităţile de investiţie.
ÎN DETALIU
În cazul ambientului prezentat astăzi, s-a reuşit obţinerea unui echilibru de costuri între elemente componente, deşi totul pare extrem de sofisticat. Farmecul aici vine din alegerea atentă a unor piese care să se combine unitar. Astfel, patul, noptierele şi dulapul sunt dintr-o gamă de serie disponibilă pe piaţă la un preţ mediu. Elementele de mic mobilier care vin în completarea acestor piese principale sunt patinate şi pictate manual, ceea ce face ca preţul lor să crească în raport cu cele de serie. Ambele game însă au personalitatea lor prin rafinamentul motivelor pictate sau aplicate (ca în cazul decoraţiunilor din fier aplicate la pat). Însă acest mobilier alb are mereu nevoie pentru a fi pus în valoare de câteva contraste. Aici, tapetul constituie