"Pe vremea mea se făceau filme mai bune."E o replică pe care au rostit-o şi cei de 50 de ani cu gândul la filmele tinereţii lor, cei de 70 de ani - culmea, o rostesc cel mai des, cei între 30 şi 40 de ani, cu diferenţe mari de opinie între ei. Zece ani nu par foarte mult la vârsta asta, dar pare că în cinematografie s-au întâmplat multe, iar "Sherlok Holmes", cea mai recentă producţie a filmelor de acţiune, demonstrează asta. (Nu luăm în calcul "Avatar", care împinge tehnic cinematografia dincolo de graniţele pe care specialiştii în efecte speciale le tot amuşină de câţiva ani). "Sherlok Holmes" e un film de acţiune compatibil ca idee cu filmele generaţiilor trecute.
Are personaje cu sex appeal, umor, urmăriri, împuşcături, răsturnări de situaţie. Actori aleşi ca să mulţumească un target cât mai larg (Jude Law pentru cei până în 30 de ani, Robert Downey jr pentru cei peste 30, plus o tânără pe val - Amy Adams). Filmul e în reţeta cunoscută, imagini puternice, efecte speciale, doar că... nu mai construieşte relaţii. Nici de prietenie, nici de iubire, aşa cum era în filmele anilor trecuţi.
În 1995, "Braveheart" era tot un patriotism, o luptă şi o adrenalină. Mel Gibson e frumos, sălbatic şi pe alocuri dezbrăcat cât să scoată ceva suspine de la doamnele pe care le-au cărat domnii la cinematograf. Şi, dacă tot au ajuns acolo, se bucură şi de o secvenţă în care eroul îşi îmbrăţişează nevasta şi suspină la tensiunea sexuală dintre ei - un butoi cu pulbere care stă să explodeze.
În 1998 în "Armaggedon", Ben Afleck stătea cu Liv Tyler sub un copac la apusul soarelui. El se juca cu un biscuit în formă de animal şi făcea glume despre mâncarea pe care o transforma în jucărie ca să se bucure de abdomenul ei pe post de teren de joacă. Spectatoarele suspinau o dată cu fata când iubitul pleca în spaţiu să salveze lumea.
În 2002, Mat Dammon î
