Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIVITATE DNA a cerut controlul ANRMAP la Primarie

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 9 ianuarie 2010 ·

Controlul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice de la Primăria Municipiului Constanţa nu a rămas fără urmări şi nu este o coincidenţă faptul că, la doar câteva zile de la publicarea raportului, procurorii anticorupţie au descins la sediul Primăriei. De altfel, se pare că lucrurile au stat de fapt invers, DNA-ul fiind cel care a sesizat ANRMAP-ul de la bun început.

Potrivit declaraţiilor Ioanei Teodorescu, consilier în cadrul ANRMAP, controlul autorităţii, desfăşurat în perioada 21 - 25 septembrie 2009, la Primăria Constanţa, a venit ca urmare a unei adrese din partea DNA. Astfel, în respectiva adresă, procurorii îşi manifestau interesul cu privire la un eventual control al autorităţii, prin care să se verifice legalitatea contractelor de publicitate încheiate de Primăria Constanţa în perioada 2006 - 2009. Concluziile controlului au fost prezentate într-un raport întocmit la sfârşitul anului trecut, în care agenţii constatatori ai ANRMAP recomandau sesizarea Camerei de Conturi a Judeţului Constanţa „în vederea verificării modului de alocare şi utilizare a fondurilor publice de către autoritatea contractantă prin încheierea actului adiţional nr. 169170/17.11.2008, având ca obiect achiziţia de «servicii suplimentare în presa scrisă la contractul de publicitate 70851/09.05.2008», precum şi legalitatea încheierii contractelor nr. 70851/09.05.2008, respectiv nr. 45610/20.03.2009, pentru o perioadă de patru ani, ţinând cont de faptul că bugetul de venituri şi cheltuieli al autorităţii locale este anual". Pe de altă parte, potrivit Ioanei Teodorescu, o copie a raportului întocmit de agenţii constatatori a fost transmisă şi Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Camerei de Conturi, dar şi Agenţiei Naţionale de Integritate. Rămâne de văzut la ce concluzii vor ajunge şi celelalte organe abilitate să verifice legalitatea atribuirii con

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 6 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum 40 minute
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 11 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Ţigări şi alcool, doar cu buletinul

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, 26 iunie, un proiect de lege potrivit căruia vânzătorii din unităţile comerciale şi personalul localurilor publice sunt obligaţi să solicite actele de identitate la vânzarea băuturilor alcoolice şi pro

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 6 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 8 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 9 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 7 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Papa Francisc INIȚIAZĂ construirea unui parc solar pentru Vatican: „Trebuie să facem o tranziție către un model de dezvoltare durabilă”

Gandul acum 7 ore
Papa Francisc a dat ordinul de construire a unui parc solar pentru Statul Cetății Vaticanului. Un „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, în nord-vestul capitalei italiene, a fost aprobat de suveranul pontif în vârstă d

Vremea

București
acum

22°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

18°
joi

18°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°