Hăţişul legislativ şi puterea mică de cumpărare sunt cauzele insuccesului din România. Şi în Franţa, dar şi în România, prima de casare a fost de aproape 1.000 de euro. Totuşi, la francezi s-au vândut peste 600.000 de vehicule, în timp ce la noi abia 30.000.
În Franţa, „Rabla" a avut un imens succes, peste un sfert din maşinile comercializate în 2009 fiind prin cadrul programului. Este cel mai bun an pentru piaţa auto franceză din 1990 încoace, când au fost comercializate peste 2,3 milioane de maşini.
Christian Estrosi, ministrul francez al Industriei, explică „explozia" vânzărilor prin succesul programului „Rabla". Asta pentru că 575.000 de francezi au beneficiat de primă de casare din partea guvernului pentru a-şi cumpăra o maşină nouă.
Francezii reduc prima
În Franţa, prima de casare a fost de 1.000 de euro, însă guvernul vrea să reducă valoarea acesteia până la aproape 700 de euro.
Imediat, producătorul naţional, Renault, a venit şi cu o soluţie: până la sfârşitul lunii februarie va plăti diferenţa de 300 de euro. Franţa a fost printre primele ţări care a dat drumul programului „Rabla" la finele anului 2008. Pe lângă cei 1.000 de euro, cât reprezintă valoarea brută a primei de casare, se mai adaugă încă 700 de euro în cazul în care maşina are emisii mai mici de 120 de grame de dioxid de carbon.
În luna martie, directorul general al Peugeot-Citröen, Christian Streiff, a avertizat, însă, că prima de casare este un „instrument periculos", care poate antrena un „efect contrar" asupra pieţei.
,,Prima de casare este un instrument periculos. Când va fi eliminat, momentul nu va fi deloc uşor pentru constructori", declara atunci Christian Streiff. Directorul executiv al Renault-Nissan, Carlos Ghosn, a afirmat, în luna iulie, că încetarea acordării primelor de casare ar face ca 2010 să fie, pentru producătorii de autovehicule, un an