Doctor în muzicologie, maestrul Viorel Cosma a avut prilejul ca în cei peste 60 de ani de activitate dedicată cercetării creaţiei muzicale româneşti, să intervieveze peste 10.000 de autori şi interpreţi muzicali.
Pe parcursul timpului, maestrul a strâns, în peste şase milioane de fişe cu informaţii, o arhivă documentară unică, în cultura română.
O parte dintre cercetările sale s-au îndreptat şi spre urmaşii celebrilor lăutari de altădată.
“În cufere vechi, sub tot felul de lucruri şi haine, aceşti oameni păstrau, ca pe nişte comori nepreţuite, amintiri de la marii lor înaintaşilor lor. Ca de exemplu, imagini cu celebrul George Ochialbi, care a fost faimos la Sankt Petersburg, unde însăşi Ţarina Rusiei se fotografia alături de genialul lăutar”, spune pasionatul muzicolog.
De la cîrciumi, la marile restaurante
În cartea sa, maestrul Cosma arată că timp de secole, muzica lăutărească a făcut faimaBucureştiului, unde, o zicală spunea: “Ţara moare de tătari/ Şi baba joacă cu lăutari”.
De la cârciumi şi cârciumioare, până la marile restaurante, precum Capşa sau Cercul Militar, lăutarii erau o prezenţă obişnuită, iar chefurile cu lăutari erau de un pitoresc aparte.
„La Şosea era o cârciumă care se numea La Bufet, unde, un bogătaş îşi făcuse obiceiul să vină, cu trăsura, pe la miezul nopţii, şi să-i ia pe lăutari, pentru a-i duce la via lui. Acolo îi cocoţa, cu ţambal, violoncel, contrabas, într-un stejar, şi-i punea să cânte. La final, rupea în două o bancnotă, le dădea o jumătate şi le promitea cealaltă jumătate, la petrecerea următoare. Bieţii muzicanţi veneau încă o dată să cânte în stejar, pentru a căpăta şi cealaltă jumătate de bancnotă, pe care, apoi, o lipeau cu prima”, relatează Viorel Cosma.
Un proiect turistic pentru Bucureşti
Printre multele documente de colecţie pe care