Aducerea unor tehnicieni fără performanţe din ţări dezvoltate fotbalistic i-a retrogradat în eşaloanele inferioare pe „profesorii” români, deveniţi indezirabili pentru patronii echipelor mari. Sursa: Octavian Cocoloș

Pauza de iarnă a adus deja două schimbări majore la nivelul băncii tehnice ale unor echipe importante din Liga I la fotbal.

Ambele au constat în înlocuirea unor antrenori români cu omologi de-ai lor străini: campioana Unirea Urziceni a rămas fără Dan Petrescu, plecat la Kuban Krasnodar, în eşalonul secund din Rusia, şi l-a adus în locul acestuia pe israelianul Ronny Levy, iar la Universitatea Craiova, Eugen Neagoe a fost silit să-i lase locul olandezului Mark Wotte.

Israel, deschizător de drumuri

În cele două cazuri, conducătorii respectivelor formaţii n-au luat în calcul decât variante externe, socotind că soluţiile interne de valoare au fost epuizate (doar Unirea a insistat, o perioadă, pentru înregimentarea lui Răzvan Lucescu, cu menţiunea că selecţionerul era singurul antrenor autohton pe care ialomiţenii l-ar fi vrut la echipă).

Faptul că au fost preferaţi, fără echivoc, tehnicieni străini în detrimentul celor români deschide o discuţie complexă, despre cât de multă încredere mai inspiră „profesorii” noştri.

În plus, cei veniţi în fotbalul nostru erau socotiţi „ciurucuri” în ţările lor de baştină, însă asta nu i-a împiedicat să ne uimească. În acest context, discrepanţa de valoare dintre străini şi români pare greu de remontat de către cei din urmă.

În timp ce ai noştri nu mai au căutare nici în propria lor ţară, „stranierii” au scris istorie (olandezul Rinus Israel şi italianul Walter Zenga au cucerit titluri cu Dinamo, respectiv Steaua), au rămas peste ani cu gesturi de nobleţe şi corectitudine sportivă (cazul lui Alexanko la Universitatea Craiova), ori cu