Vlad Hogea Memorandumul i-a fost trimis ministrului de Externe al Frantei, Robert Schuman (considerat astazi "Parintele Europei"), care a aderat imediat la ideile de acolo si, intr-o emisiune radiofonica din 9 mai, a amorsat o adevarata bomba politica: "Europa nu se va fauri dintr-o data, nici conform unui singur plan. Ea va fi construita prin fapte concrete, care mai intai vor crea o solidaritate de facto. Reunirea natiunilor Europei necesita eliminarea opozitiei seculare dintre Franta si Germania. (...) Avand in vedere acest scop, guvernul francez (...) propune ca productia franco-germana de carbune si otel, in ansamblul ei, sa fie plasata sub o Inalta Autoritate comuna, in cadrul unei organizatii deschise la participarea celorlalte tari ale Europei.
Reunirea productiei de carbune si otel trebuie sa furnizeze imediat conditiile pentru punerea bazelor comune ale dezvoltarii economice, reprezentand un prim pas spre federalizarea Europei". "Declaratia Schuman" a beneficiat de sustinerea energica a altor oameni de stat, intre care cancelarul german Konrad Adenauer si premierul italian Alcide de Gasperi. Ideea realizarii unei uniuni politice si economice a statelor Europei s-a materializat la 18 aprilie 1951, cand a fost semnat, la Paris, Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, intrat in vigoare la 25 iulie 1952. Tratatul avea ca tari fondatoare Franta, Germania, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg, dar ramanea deschis si pentru alte state care doreau sa adere. Primul presedinte al Inaltei Autoritati a CECO a fost ales chiar Jean Monnet, iar in fruntea Adunarii Comune - Paul Henri Spaak. Tot la Paris a fost semnat, in 1952, Tratatul pentru Infiintarea Comunitatii Europene de Aparare. Ratificarea a esuat, insa, in Franta, drept pentru care acest ambitios proiect a inregistrat un esec, iar incercarile de reluare a subiect
