Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îngropaţi în tranşee până la primăvară

Publicat in Adevarul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Lucrările de modernizare a reţelei de canalizare nu pot fi finalizate săptămâna viitoare. Constructorii au obţinut o amânare de încă patru luni.

Pietrenii care aşteptau cu nerăbdare finalul acestei luni pentru fluidizarea traficului şi eliminarea gropilor din oraş primesc o veste proastă. Tranşeele apărute în urma lucrărilor de modernizare a reţelei de apă şi canalizare rămân în peisaj cel puţin până-n primăvară.

Deşi termenul iniţial de predare a lucrărilor fusese stabilit pentru data de 17 ianuarie a acestui an, constructorii nu au reuşit finalizarea celor două proiecte, motivând că au fost ţinuţi în loc de condiţiile meteo.

Încă patru luni de moloz

Reprezentanţii Apa Serv au anunţat cu seninătate că lucrările de reabilitare nu vor fi terminate în termenul stabilit iniţial. În ceea ce priveşte finisarea străzilor, responsabilii anunţă că doar vor acoperi zonele de săpături, nefiind vorba de o asfaltare propriu-zisă.

„Lucrările la reţeaua de apă au fost finalizate. Mai lipseşte procedeul de peticire a zonelor unde s-a lucrat. Cele de canalizare au întârziat din cauza vremii. Termenul s-a prelungit până la începutul lunii aprilie“, a declarat Gheorghiţă Zaharia, responsabil pentru contractul de apă din cadrul companiei judeţene Apa Serv.

Deşi la demararea celor două proiecte responsabilii declarau că la finalul lucrărilor drumurile din Piatra Neamţ vor fi aduse la starea iniţială, situaţia din teren arată contrariul. Conducătorii auto sunt tot mai nemulţumiţi de dezinteresul celor care au promis că imaginea oraşului şi condiţiile de trafic nu vor fi afectate de lucrările demarate în urmă cu opt luni.

„Nu pot să cred că afară au fost şi 14 grade, iar ei nu au muncit. Nu există stradă unde să nu fi săpat şi care să nu fi rămas cu urme adânci la propriu. Este o povară să conduci acum prin oraş“, a s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caraş-Severin: Un poliţist s-a împuşcat accidental cu arma din dotare / A fost dus de urgenţă la spital

News.ro acum 35 minute
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital.

Iohannis, despre alegerile prezidenţiale: Pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie

Mediafax acum o ora
Alegerile prezidenţiale, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pot avea loc în septembrie, octombrie sau noiembrie, iar dacă se vrea altceva, trebuie schimbată legislaţia şi cred că e prea târziu, spune preşedintele Klaus Iohannis. El cere român

Putin și Kim Jong Un au semnat un acord de parteneriat strategic la Phenian / Ce cadouri și-au oferit cei doi lideri de stat

Gandul acum 24 minute
Președintele rus Vladimir Putin și liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat miercuri un acord de parteneriat strategic în capitala Coreei de Nord. Conținutul exact al documentului nu a fost dezvăluit publicului la acest moment. Anterior semnării,

Preşedintele Klaus Iohannis „Voi prezenta în CSAT poziţia privind candidatura la şefia NATO”

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că va prezenta joi, în cadrul CSAT, poziţia sa privind candidatura la şefia NATO şi apoi va anunţa şi public decizia luată pe acest subiect. Iohannis a fost întrebat dacă îşi va mai menţine candidatura la şefia

Președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, trimis în judecată de DNA. El a obținut un nou mandat pe 9 iunie

Ziare.com acum 2 ore
DNA a anunţat miercuri, 19 iunie, că îl trimite în judecată pe președintele Consiliului Judeţean (CJ) Călăraşi, Vasile Iliuţă (PSD), pentru abuz în serviciu. Iliuţă a fost reales în funcţie, la alegerile din 9 iunie, cu aproape 50% dintre voturile e

Trei copii au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus VIDEO

Ziare.com acum o ora
Trei copii, cu vârste cuprinse între 10 şi 14 ani, sunt cercetaţi de poliţiştii din Neamţ, după ce au furat maşini din curtea unui service auto, le-au condus şi apoi le-au distrus. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ au anun

ANM Cod galben de caniculă în regiunea Dobrogea!

Ziua Constanta acum 54 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă valabil pentru regiunea Dobrogea și alte zone. Intervalul de valabilitate este începând de astăzi, 19 iunie, până mâine, 20 iunie 2024. Fenomenele vizate sunt val de c

Polițiștii în alertă! O fată de 12 ani a plecat de la o şcoală din Bucureşti către locuința din Bragadiru și nu a mai ajuns

Ziua Constanta acum 43 minute
Poliţiştii caută o minoră în vârstă de 12 ani, din Bragadiru, care, pe 18 iunie, a plecat de la o şcoală din Bucureşti către casă şi nu a mai ajuns. Potrivit unui comunicat al IPJ ILFOV, sesizarea a fost făcută pe 18 iunie, în jurul orei 21,12, de c

CFR anunță reducerea vitezei trenurilor din cauza caniculei

Press Alert acum 49 minute
< figure id="attachment_459544" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă CFR reduce viteza trenurilor pe anumite segmente de cale ferată unde temperaturile la nivelul șinei depășesc 50 de grade Celsius. Măsura este luată pen

Circulaţia trenurilor va avea loc în condiţii speciale din cauza caniculei, în perioada 19-21 iunie

Adevarul acum o ora
Circulaţia trenurilor se va desfăşura în condiţii speciale, cu reducerea vitezei, în anumite intervale orare, temperaturile de la nivelul şinelor depăşind 50 de grade Celsius, a informat miercuri CFR Călători.

Vremea

București
acum

35°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

32°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
mie.

17°/31°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

34°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°