Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET/Paul Anastasiu - Pictorul oficial al Armatei Franceze

Publicat in Adevarul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Suceveanul a fugit din ţară în comunism şi s-a înscris în Legiunea Străină, pe care a servit-o timp de 16 ani, cu singurul gând de se împlini artistic.

Pictorul de talie internaţională a moştenit pasiunea pentru arte de la tatăl său, fost pilot de vânătoare, care a abandonat armata în urma unei intervenţii chirurgicale. Paul Atanasiu a urmat şcoala normală la Suceava, perioadă în care a început să sculpteze în marmură.

După ce a absolvit liceul cu profil pedagogic a lucrat timp de un an în oraşul natal. Apoi a hotărât să-şi continue cariera într-o ţară în care arta să nu fie condiţionată, aşa că într-o perioadă de restrişte încearcă imposibilul şi fuge din ţară. Singura soluţie care i-ar fi permis intrarea în Franţa ar fi fost intrarea în Legiunea Străină.

Trimis tocmai în Africa pentru prima misiune

Suceveanul face si acest ultim pas spre îndeplinirea visului de a deveni artist şi semnează contractul care l-a transformat în legionar vreme de 16 ani. Prima misiune, după perioada de instrucţie, a fost în Africa. A avut peripeţii şi aventuri la un pas de moarte în ţări precum Somalia, Republica Centrafricană, fosta Iugoslavia, Erythreea-Etiopia şi Insulele Mayotte.

„Au fost multe momente cruciale în timpul misiunilor din Legiune. Aventurile din Somalia au lăsat o amprentă adâncă în conştiinţa mea“, susţine pictorul. În 2006 renunţă la viaţa militară, după ce în prealabil obţine titlul onorific de Pictor Oficial al Armatei Franceze, o situaţie excepţională, fiind pentru prima dată când un astfel de statut onorific este atribuit unui militar activ.

Ulterior, s-a dedicat în totalitate carierei artistice. Lucrările sale sunt realizate în culori pe bază de ulei pe pânză. Temele predominante ale operelor de artă sunt legate de viaţa militară. „Am început prin picturi murale, pe ruinele din Somalia“, explică suceveanu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 7 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 6 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 6 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 6 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 6 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 6 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

23°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°