Liviu Tomulesei O suta de mii euro cere Liviu Tomulesei de la Consiliul Judetean Iasi, ca despagubiri pentru pierderea functiei de administrator unic al societatii comerciale Lucrari Drumuri si Poduri (LDP) SA Iasi, unitate al carei unic actionar este Consiliul Judetean Iasi. Astfel, maine este programat sa se desfasoare la Tribunalul Iasi un termen de judecata al acestui proces, in care Tomulesei considera ca i se datoreaza suma de 467 mii lei (echivalentul a peste 100 de mii euro), reprezentand prejudiciul ce i-a fost cauzat prin revocarea contractului de mandat incheiat in octombrie 2008.
Plangerea lui Liviu Tomulesei este indreptata nu numai impotriva Consiliului Judetean, ci si impotriva SC LDP SA Iasi, instantei cerandu-i-se sa decida plata de catre cele doua parate a sumei mentionate, ca daune-interese compensatorii. Dar, contactat telefonic ieri seara, Tomulesei a dat o declaratie din care rezulta ca il considera vinovat de revocarea contractului sau de mandat pe Constantin Simirad, presedintele CJ Iasi. "Domnul presedinte nu s-a interesat deloc de soarta mea. Cand am preluat eu intreprinderea, in 2002, era aproape in faliment. In doi ani am reusit sa platesc toate datoriile, iar in 2005, am reusit sa o duc pe profit. Din surse proprii ne-am luat si utilaje. Am facut lucruri importante, am crescut productivitatea, am facut atatea... Sigur ca domnul presedinte nu s-a uitat la aceste lucruri si si-a pus un om de-al lui. Este un viciu total de procedura aplicata in contractul de mandat unde nu s-a respectat nici o clauza. Eu nu vreau sa revin pe postul de director general, dar vreau sa mi se plateasca toate salariile din urma", a spus Liviu Tomulesei.
In prezent, la conducerea LDP SA Iasi se afla Georgeta Galca, numita initial ca interimar, ulterior aceasta castigand concursul de management. Din datele detinute in prezent, rezulta