Încă o dată, Brazilia! O ţară covârşitoare, capabilă să ofere unui vizitator străin formidabile lecţii de viaţă.
Zilele trecute am remarcat, în această rubrică, două calităţi sănătoase ale brazilienilor: bucuria de a trăi (în contrast cu negativismul frustrant al multor naţiuni europene, inclusiv al românilor) şi absenţa barierelor rasiale ori a apucăturilor xenofobe (într-o ţară care găzduieşte toate combinaţiile de rase posibile).
De unde vin însă aceste trăsături ale brazilienilor? Cel mai facil ar fi să punem totul pe seama naturii şi a climei generoase: căldură, apă, vegetaţie bogată. E un atu, nu însă şi o cauză determinantă. Există multe alte paradisuri naturale care nu beneficiază de pacea socială a Braziliei.
Nici politicienii nu sunt explicaţia. Populismul face ravagii şi la Brasilia, Rio de Janeiro ori Sao Paulo, iar istoria acestei ţări nu a fost ferită de dictaturi. Politicienii brazilieni se înscriu în nefericita tradiţie sud-americană: populişti, corupţi, vag democratici.
Explicaţia naturii generoase a brazilienilor se găseşte în Biserică. Dacă ai inspiraţia să asişti la o banală slujbă de duminică, e imposibil să nu înţelegi rolul religiei în modelarea celei mai mari ţări catolice din lume.
Duminică am fost la slujba ţinută la Biserica „Nossa Senhora de Rosario" din Pirenopolis, statul Goias. Biserica e o construcţie modestă, simplă, dar spaţioasă şi curată. Nu seamănă cu bisericile de la noi - mult mai înzorzonate, mai sofisticate -, ci mai degrabă cu o sală de sport. Are patru uşi deschise permanent, iar prin geamurile mari pătrunde lumina generoasă a soarelui. Pereţii scorojiţi susţin grinzile de lemn şi acoperişul din plăci de azbociment.
Aproape o mie de oameni - acelaşi uluitor ghiveci rasial despre care vorbeam - se aşază pe băncuţele de lemn, ţinând în mâini pliantul primit gratis la intra
